Au angajat numeroase persoane pentru a se ocupa de imaginea lor şi tot sunt surprise cu mici gafe legate de vestimentaţie. Fie că o fac intenţionat pentru a se mândri cu formele cu care au fost înzestrate, fie că o fac din comoditate sau nepăsare, numeroase vedete au fost fotografiate fără sutien, un articol de lenjerie important pentru doamne. Jennifer Aniston, Beyonce, Mariah Carey sunt doar câteva dintre celebrităţile care şi-au "uitat", nu doar o dată, sutienul acasă.
Li se întâmplă şi lor să arate, fără să vrea, părţi ale corpului. Este şi cazul Innei, care a văzut Parisul. Fie că au bustul prea generos, fie că sutienele, corsetele sau bluzele sunt prea mici, sânii ies pe-afară. Iată 10 vedere care şi-au expus sânii din greşeală, gratis,...
Sânii mari pe cât sunt de atrăgători, pe atât dau şi bătăi de cap posesoarelor. Având o greutate mai mare, ei sunt mai dificil de susţinut, de aceea este esenţial să ştii ce soluţii ai la îndemână pentru a evita "lăsarea" lor.
Fotografiile făcute Pippei Middleton într-una dintre vacanţele petrecute împreună cu Prinţul William şi sora ei au scandalizat Marea Britanie, fiindcă aceasta apare în sânii goi în faţa prinţului Marii Britanii.
Cancerul de sân este perfect curabil dacă este tratat la timp! De aceea este esenţial să fii atentă la toate schimbările care apar la nivelul sânilor şi să ţii cont de câteva măsuri de prevenire foarte simple.
Sânii se numără printre cele mai delicate părţi ale corpului feminin şi au nevoie încă din copilărie de o atenţie constantă pentru a preveni efectele trecerii timpului şi a-i feri de boli. Află cum trebuie să ai grijă de ei!
Bărbaţii ascund mici secrete "murdare" pe care nu ar vrea să le afli niciodată.
Fotomodelul brazilian a prezentat la New York, pentru Victoria's Secret, un sutien în valoare...
Prima parte din "Harry Potter and the Deathly Hallows" va fi lansată luna viitoare, iar pe masură ce momentul lansării se apropie, tot mai multe secvenţe din film sunt prezentate publicului.
Ingrijirea sanilor trebuie sa intre in rutina zilnica, la fel cum iti ingrijesti tenul, pentru ca numai asa vor fi “partenerii” tai de nadejde pentru multa vreme.
Afla mai multe despre inventiile bizare si practicile stranii legate de sex
55% dintre femei folosesc un sutien care nu este pe masura lor, arata studiile. Sutienul este de departe cel mai important obiect de lenjerie din dulapul unei femei, spun specialistii. Si nu doar cei care se ocupa de moda, ci si medicii.
Noutatea absoluta pe care LISCA,compania din Slovenia, o propune femeilor din Romania este sutienul revolutionar Smart Memory.
Sutienul Smart Memory de la LISCA imbina proprietatile spumei inteligente cu efectul natural de push up care ofera decolteului un aspect fabulos de seducator.
Costume de baie in doua piese, foarte colorate, glamour, accesorizate cu tocuri, geci si palarii supradimensionate. Acestea sunt tendintele in materie de costume de baie, prezentate de creatorii de moda din toata lumea.
Bra Dryer, uscatorul pentru sutiene, este un dispozitiv creat pornind de la prezumtia ca modalitatea cea mai buna de a usca un sutien fara a-l distruge este de a-l aseza pe un suport care sa aiba formele corpului feminin. Prin urmare, Bra Dryer are forma bustului de femeie. O sursa de caldura cu...
Femeile care poarta un model inconfortabil de sutien pot dezvolta afectiuni ale sanilor, avertizeaza cercetatorii.
Actrita din "Sotul si sotia", Debra Messing, a fost obligata sa poarte la filmari pernute in sutien. Vedeta a declansat o adevarata revolutie pe platou atunci cand, o data cu celelalte costume, i-au fost aduse si o pereche de pernute generoase pentru a crea impresia ca actrita are sani...
Desi pare greu de crezut, sutienul, acest indispensabil obiect de lenjerie feminina, exista asa cum il stim noi, azi, doar de 101 de ani. Practic, in urma cu 101 de ani, in 1907...