Ai şi tu acasă un bărbat orgolios din cale-afară, iar certurile cu el ţi se par, din start, bătălii pierdute? Nu-i nimic, poţi combate încăpăţânarea partenerului tău cu câteva strategii inteligente de comunicare, care te vor ajuta să câştigi teren în bătăliile pe care le duci cu el. 2 Feb
Prima lună a anului are o influență negativă asupra stării de spirit a oamenilor, din cauza zilelor prea scurte şi a vremii reci, dar şi din cauza lipsei banilor. 22 Ian
Unii bărbaţi acordă o a doua şansă, în timp ce alţii taie răul din rădăcină. Din ce categorie face parte iubitul tău? Răspunsul îl afli în funcţie de zodia lui. Află cât de repede trece peste o ceartă, cât de dispus e să lase de la el şi să te ierte când greşeşti! 20 Ian
Încearcă mai multe tipuri de a face dragoste cu iubitul tău şi vei simţi diferenţa! Sexul condimentat cu fel şi fel de arome, de la cele pasionale, până la cele romantice, dă savoare întregii relaţii. 13 Dec 2011
Conflictele şi războaiele mediatice dintre vedete au făcut întotdeauna deliciul presei şi al publicului. Certurile în direct şi în exclusivitate sunt bucuriile moderatorilor în criză de audienţă, care deşi aparent încearcă să stingă conflictul, printre dinţi nu fac altceva...
Locuiam în apartamentul ăsta de aproape patru ani. Când ne-am mutat am zis că l-am apucat pe Dumnezeu de picior, pentru că era fix ce ne doream: clădire veche, arhitectură frumoasă, la ultimul etaj, luminos, ferestre largi şi o terasă mare orientată spre răsărit, cu soare vesel...
Te-a înşelat, a plecat de acasă, a minţit, nu a fost aproape de tine. Are toate păcatele şi, totuşi, nu-l părăseşti.
Politia din Los Angeles a fost chemata pentru a pune capat unui scandal intre Paris Hilton si iubitul sau, Doug.
Angelina Jolie l-a parasit pe Brad dupa ce s-au certat saptamana trecuta, informeaza femalefirst.co.uk. Cei doi, care cresc impreuna sase copii, s-au certat foarte tare dupa aniversarea zilei de nastere a gemenilor Knox si Vivienne.
Simti ca s-a indepartat de tine, il certi si-i ceri continuu sa fie mai implicat in relatie sau in problemele familiei, dar parca vorbesti singura. De vina sunt anumite programari mentale, provenite din educatia fiecaruia, iar rezolvarea acestei situatii se afla doar in comunicare. Un altfel de...
Un cuplu certaret nu e neaparat unul care se apropie de destramare. Mai mult decat atat, se spune ca certurile si impacarile tumultoase simbolizeaza vitalitatea unui cuplu, atunci cand sunt gestionate inteligent.
Angelina Jolie l-a palmuit pe Brad si a concediat-o pe dadaca dupa ce i-a surprins pe cei doi imbratisati, in dormitorul gemenilor. Potrivit dailymail.co.uk, Angelina l-a surprins pe Brad masand-o pe spate pe dadaca celor sase copii ai lor si si-a iesit din fire, desi se zvoneste ca Brad o...
Cantaretul Chris Brown a fost arestat in urma unui incident de violenta domestica - se pare ca starul ar fi lovit-o chiar pe iubita sa, solista Rihanna, mentioneaza ziarul "Los Angeles Times".
Certuri dese, accese de gelozie, probleme financiare, pierderea unei sarcini - sunt cateva dintre problemele care pot afecta viata de cuplu. Despre posibilitatile de rezolvare ne vorbeste psihologul Madi Vasile.
Craciunul... prilej de aduceri aminte, de bilant personal, de impacare cu sine si cu ceilalti. Ne-am insusit cu totii semnificatia Craciunului - nasterea lui Iisus Hristos, cea acceptata...
INTREBARE: "Buna. Mi-e cam greu sa pun o intrebare pentru ca nu stiu ce intrebare sa pun, dar uitati va zic un pic problema mea poate ma puteti ajuta cu un sfat:) Ma numesc Gabi, am 24 de ani, prietena mea are 20 de ani, stam impreuna de 4 luni in Spania. Ne-am cunoscut pe internet si na...
In orice relatie, inveti pe parcurs. Oricat de multa "experienta" ai crede ca ai adunat din foatele relatii, doar fiind foarte deschisa reusesti sa dai cu adevarat o sansa pentru o noua experienta. In acelasi timp, trebuie sa recunoastem ca unele lucruri sunt aproape la fel, ca niste legi...
In privinta aceasta, probabil ca toata lumea este de acord: conflictele dintre parinti ii afecteaza in mod direct pe copii. Chiar daca adultii se straduiesc sa nu se certe in fata celor mici...
A creste si mai ales a educa un copil nu este o sarcina usoara. Asta pentru ca ea implica, pe langa multe responsabilitati, si transformarea parintilor intr-un exemplu pozitiv pentru cei mici.
Sa fii mama este, poate, cea mai complicata dintre meserii. Cele dintre voi care sunteti mame, stiti ce vreau sa spun. In plus, transformarea sufleteasca si psihica prin care trece o femeie...
Intr-un cuplu pot aparea nenumarate subiecte de disputa. Unele perechi se implica intr-o cearta si sunt afectate de ea, in timp ce altele nu fac din asta o drama. Iata opt motive frecvente...