Ancheta

Sfârșitul trist al unei voci superbe: Solista trupei The Cranberries a murit înecată în cadă

Sfârșitul trist al unei voci superbe: Solista trupei The Cranberries a murit înecată în cadă

Dolores O'Riordan a murit înecată în cada plină cu apă, din cauza consumului de alcool, indică anchetatorii care au analizat cauzele decesului survenit în luna ianuarie.
Anca Badiu, primele declaraţii după moartea fratelui: „Iau tratament pentru depresie“

Anca Badiu, primele declaraţii după moartea fratelui: „Iau tratament pentru depresie“

Cântăreaţa a început să depăşească şocul suferit. La o săptămână după înmormântare, ea a cântat la o nuntă alături de instrumentistul George Ciotoi.
Dumitru Prunariu: „Nu am acuzat pe nimeni şi nici nu o vom face“

Dumitru Prunariu: „Nu am acuzat pe nimeni şi nici nu o vom face“

Fostul cosmonaut spune că nu a dorit ca moartea nepoatei sale să devină subiect de dezbateri interminabile la televiziuni, în condiţiile în care familia nu acuză pe nimeni de producerea tragediei, şi face un apel către mass media să permită membrilor familiei să o plângă pe micuţă...
Dosar de moarte suspectă în cazul nepoatei lui Dumitru Prunariu, la sesizarea spitalului

Dosar de moarte suspectă în cazul nepoatei lui Dumitru Prunariu, la sesizarea spitalului

Parchetul Tribunalului Bucureşti a deschis un dosar de moarte suspectă în cazul nepoatei lui Dumitru Prunariu, care a decedat la câteva ore după ce a fost internată la Institutul "Matei Balş", unde a fost diagnosticată cu meningită, ancheta fiind deschisă după o sesizare făcută de...
Iubitul lui Bobbi Kristina Brown, acuzat de omor prin imprudenţă

Iubitul lui Bobbi Kristina Brown, acuzat de omor prin imprudenţă

Nick Gordon este acuzat de omor prin imprudenţă, după ce i-ar oferit tinerei un "cocktail toxic" ce a adus-o în stare de inconştienţă şi ar fi băgat-o cu faţa în jos într-o cadă cu apă rece, fapt care i-a provocat distrugeri cerebrale, informează site-ul contactmusic.com, citat de...
Demi Moore, în stare de şoc: un tânăr a murit în piscina ei

Demi Moore, în stare de şoc: un tânăr a murit în piscina ei

Trupul neînsufleţit al unui bărbat în vârstă de 21 de ani a fost descoperit duminică în piscina vilei pe care actriţa americană Demi Moore o deţine în Los Angeles, informează BBC, citat de Mediafax.
Gabriel Cotabiţă a fost externat. Artistul îşi va continua recuperarea acasă

Gabriel Cotabiţă a fost externat. Artistul îşi va continua recuperarea acasă

Cântărețul a fost externat joi, după 27 de zile de tratament de recuperare în Spitalul Elias din Capitală. Starea acestuia este ameliorată, urmând să continue tratamentul în ambulatoriu, a declarat pentru Mediafax directorul medical Dana Safta.
Monica Pop îi ia apărarea infirmierei care s-a pozat cu Gabriel Cotabiţă

Monica Pop îi ia apărarea infirmierei care s-a pozat cu Gabriel Cotabiţă

După apariţia imaginii care a provocat o amplă polemică, în care infirmiera apare alături de cântăreţul aflat pe patul de spital, conducerea Spitalului de Urgență Floreasca s-a sesizat, iar și angajata a fost suspendată din funcție până la finalizarea anchetei. Prof. dr. Monica...
Cazul copilului legat cu funia: Șeful complexului de servicii sociale, dat afară cu plângere pentru abuz

Cazul copilului legat cu funia: Șeful complexului de servicii sociale, dat afară cu plângere pentru abuz

Șeful Complexului de Servicii Sociale "Istru" a fost înlăturat din funcție și pentru patru angajați s-a dispus desfacerea contractelor de muncă, a anunțat miercuri Primăria Sectorului 6 al Capitalei, decizia fiind luată după ce presa a prezentat marți imagini cu un copil care ar fi...
Un membru al trupei DJ Project şi fostul soţ al lui Brigitte Năstase, acuzați de trafic de persoane

Un membru al trupei DJ Project şi fostul soţ al lui Brigitte Năstase, acuzați de trafic de persoane

Procurorii DIICOT şi trupele speciale de intervenţie ale Poliţiei au făcut, joi dimineaţa, 11 percheziţii în Timiş şi Arad într-un dosar de trafic de persoane, printre cei vizaţi fiind un component al trupei DJ Project, un poliţist, dar şi mai mulţi lideri ai lumii interlope din...
Infanta Cristina a rămas fără titlul de ducesă

Infanta Cristina a rămas fără titlul de ducesă

Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, a decis să îi retragă titlul de ducesă surorii sale, infanta Cristina, care este acuzată de delicte fiscale într-un scandal de corupţie care îl implică şi pe soţul său, a anunţat joi Palatul Regal.
Elena Udrea, primele declaraţii la ieşirea din închisoare: "Mulţumesc celor care au crezut în mine"

Elena Udrea, primele declaraţii la ieşirea din închisoare: "Mulţumesc celor care au crezut în mine"

Fostul ministru a ieşit joi din Penitenciarul Târgşor. Udrea va fi plasată în arest la domiciliu, după ce instanţa supremă a decis definitiv înlocuirea măsurii arestului preventiv, în dosarul "Gala Bute".
Avionul Germanwings, prăbușit intenționat: Copilotul a refuzat să dechidă uşa pilotului!

Avionul Germanwings, prăbușit intenționat: Copilotul a refuzat să dechidă uşa pilotului!

Copilotul avionului prăbuşit marţi în sudul Franţei a refuzat să dechidă uşa pilotului şi a acţionat butonul de coborâre a aeronavei, ceea ce poate fi interpretat drept o intenţie de a distruge acest avion, a declarat joi procurorul din Marsilia, citat de La Depeche în ediţia online.
Umbra lui Putin: Ce rol a jucat Anna Duriţkaia în crima de care e acuzat liderul de la Kremlin?

Umbra lui Putin: Ce rol a jucat Anna Duriţkaia în crima de care e acuzat liderul de la Kremlin?

Dosar Eva. Tânăra ucraineancă l-a văzut murind pe opozantul rus Boris Nemţov la Moscova. Ea se ascunde după ce a primit amenințări cu moartea.
"Fata afgană" apărută pe coperta National Geographic, implicată într-un caz de falsificare de acte

"Fata afgană" apărută pe coperta National Geographic, implicată într-un caz de falsificare de acte

Sharbat Gula, supranumită "fata afgană" după ce fotografia ei a făcut înconjurul lumii în 1985, după ce a apărut pe coperta revistei National Geographic, ar fi implicată într-un caz de obţinere frauduloasă a unor acte de identitate în Pakistan.
Drama unui artist: Un cântăreţ de operă s-a spânzurat din cauza datoriilor

Drama unui artist: Un cântăreţ de operă s-a spânzurat din cauza datoriilor

Octavian Dumitru, în vârstă de 34 de ani, cântăreţ la Opera Naţională Română din Iaşi, a fost găsit spânzurat, duminică, în vila în care locuia, primele cercetări arătând că acesta ar fi recurs la gestul extrem din cauza unor probleme financiare.
Divorț cu scântei: Oana Cuzino şi Yoav Shtern se războiesc pentru fetița lor

Divorț cu scântei: Oana Cuzino şi Yoav Shtern se războiesc pentru fetița lor

Prezentatoarea TV și soțul ei s-au întâlnit joi în sala de judecată. Omul de afaceri a solicitat instanţei stabilirea domiciliului fetiţei lor de 12 ani la el acasă, dar şi custodia copilului.
Bobbi Kristina Brown și-a revenit

Bobbi Kristina Brown și-a revenit

Fiica lui Whitney Houston, descoperită fără semne vitale în cada din reşedinţa ei, pe 31 ianuarie, a deschis ochii pentru prima dată de când a fost conectată la aparatele de menţinere a funcţiilor vitale, a anunţat una dintre mătuşile ei.
Iubitul lui Bobbi Kristina Brown este anchetat de poliţişti

Iubitul lui Bobbi Kristina Brown este anchetat de poliţişti

Poliţiştii americani au demarat o investigaţie în legătură cu evenimentele care au dus la descoperirea în stare de inconştienţă, sâmbăta trecută, a fiicei lui Whitney Houston, Bobbi Kristina Brown, iar iubitul acesteia, Nick Gordon, este considerat principalul suspect, relatează...
Obsedată de moarte: Fiica lui Whitney Houston, distrusă de sfârșitul mamei sale

Obsedată de moarte: Fiica lui Whitney Houston, distrusă de sfârșitul mamei sale

Modul în care a decedat cântăreața americană a marcat-o pe fata acesteia. După aproape trei ani, Bobbi Kristina Brown a încercat să repete scena fatală.
Percheziţii acasă la Anca Lungu: Soţul ştiristei, adus la DNA!

Percheziţii acasă la Anca Lungu: Soţul ştiristei, adus la DNA!

Ştefan Lungu, soţul prezentatoarei TV, este cercetat într-o vastă anchetă a Direcției Naționale Anticorupție. Luni dimineaţă, procurorii au făcut percheziţii la locuinţa lui din Corbeanca.
Pagina: