Iubitul lui Bobbi Kristina Brown, acuzat de omor prin imprudenţă

Nick Gordon este acuzat de omor prin imprudenţă, după ce i-ar oferit tinerei un "cocktail toxic" ce a adus-o în stare de inconştienţă şi ar fi băgat-o cu faţa în jos într-o cadă cu apă rece, fapt care i-a provocat distrugeri cerebrale, informează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.

Bobbi Kristina Brown, fiica cântăreţei Whitney Houston şi a rapperului Bobby Brown, a murit pe 26 iulie, la vârsta de 22 de ani, la şase luni după ce a suferit leziuni cerebrale ireversibile în urma unui accident încă neelucidat petrecut în reşedinţa sa din suburbia Roswell a oraşului american Atlanta.

Ea a fost găsită, pe 31 ianuarie, fără semne vitale, în cadă, de iubitul ei, Nick Gordon, şi de un prieten comun al cuplului, într-o scenă macabră, ce a semănat foarte mult cu felul în care a murit mama ei.

Whitney Houston, care s-a confruntat mulţi ani cu dependenţa de droguri, a murit înecată într-o cadă din hotelul Beverly Hills din Los Angeles, în 2012, la vârsta de 48 ani.

Administratorul averii lui Bobbi Kristina consideră că Nick Gordon i-a provocat leziuni cerebrale ireversibile tinerei, potrivit unor documente depuse de aceasta la o instanţă din SUA.

În aceste documente se arată că, în dimineaţa în care Bobbi Kristina a fost găsită în stare de inconştienţă, Nick a sosit acasă la ora 6.00, după ce consumase alcool şi cocaină toată noaptea.
Cei doi s-au certat aproximativ 30 de minute, până când "s-a lăsat brusc tăcerea", potrivit televiziunii NBC, citată de Mediafax.

Administratorul judiciar, Bedelia Hargrove, spune că Nick Gordon este acuzat de omor prin imprudenţă şi provocare de dureri fizice şi suferinţă.

Nick Gordon a fost acuzat deja, într-un alt proces, de 10 milioane de dolari, iniţiat la sfârşitul lunii iunie, că i-a provocat iubitei sale leziuni cauzatoare de moarte şi că i-a furat o sumă mare de bani din cont în timp ce ea se afla în comă.

Medicii legişti americani consideră că aflarea adevărului despre ceea ce s-a întâmplat cu Bobbi Kristina în luna ianuarie va reprezenta o veritabilă "provocare", prin prisma intervalului de timp care a trecut de la accidentul suferit în cadă şi decesul acesteia.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod