Richard Gere, familist convins la 73 de ani. Actorul și-a găsit fericirea alături de soția lui cu 33 de ani mai tânără

Richard Gere a fost ani la rând unul dintre cei mai râvniți burlaci de la Hollywood. Dar în prezent, actorul în vârstă de 73 de ani pare să fie complet devotat familiei sale.

Dacă de-a lungul timpului a jucat în filme de succes, printre care „An Officer And A Gentleman”, „Pretty Woman” sau „Chicago”, Gere s-a dedicat în ultimii ani familiei sale tinere.

Citește și: Fericiți și fără acte. 8 cupluri de vedete care sunt împreună de mulți ani, dar refuză să se căsătorească


Actorul este căsătorit de patru ani cu Alejandra Silva, în vârstă de 39 de ani, împreună cu care are doi fii, în vârstă de doi, respectiv trei ani.


Gere și soția sa au avut inițial o relație la distanță și și-au împărțit timpul între Statele Unite și Spania, țara natală a lui Silva. În prezent ei locuiesc la New York alături de cei doi copii.

Starul de Hollywood și soția lui spaniolă s-au căsătorit în aprilie 2018.
Ei au ales să-și spună jurămintele în cadrul unei ceremonii restrânse care a avut loc la ferma de lângă New York a lui Gere.

„Simt că sunt într-un adevărat basm. Fără îndoială, mă simt cea mai norocoasă femeie din lume”, a declarat Alejandra la acea vreme, într-un interviu pentru publicația Hola.


Potrivit hellomagazine.com, Richard a cucerit-o pe Alejandra trimițându-i flori în fiecare zi, până când ea a fost de acord să iasă la o întâlnire romantică cu el.

„Sunt cel mai fericit bărbat din Univers. Cum aș putea să nu fiu? Sunt căsătorit cu o femeie frumoasă, inteligentă, sensibilă, dedicată misiunii de a-i ajuta pe alții, care este amuzantă, răbdătoare, iertătoare, este o bucătăreasă excelentă - și face cele mai bune salate din lume!”, a adăugat Gere.

Silva, care este activistă pentru drepturile omului, a avut numai cuvinte de laudă pentru soțul său, în interviul acordat la scurt timp după nuntă.
„Este cel mai modest, sensibil, afectuos, atent, amuzant și generos bărbat pe care l-am întâlnit vreodată. Sunt atât de îndrăgostită! Cum te-ai simți dacă în fiecare dimineață ai fi întrebată 'Ce te-ar face fericită azi?'. Nu trece nicio zi în care să nu-mi spună cât de importantă sunt pentru el. Mă simt foarte norocoasă”, a spus Silva.


Cu ocazia aniversării a doi ani de la căsătorie, Alejandra a postat pe Instagram un mesaj emoționant pentru soțul său celebru.

„Astăzi este ziua în care m-am căsătorit cu cel mai minunat bărbat pe care l-am cunoscut vreodată. Știu că sună ca un clișeu, dar este adevărat! Vine din inimă. Sunt atât de mândră să fiu cu tine, să împărtășesc această viață cu tine, să fiu mama copiilor noștri, să fiu prietena ta, să fiu soția ta! Mă faci atât de fericită! Ești iubirea vieții mele!”, a scris activista în postarea de pe Instagram în care a adăugat câteva fotografii din ziua nunții.


În afara celor doi copii pe care îi au împreună, ei mai au fiecare alți copii din relațiile precedente.
Richard are un fiu în vârstă de 22 de ani, pe nume Homer, din căsnicia cu cea de-a doua soție a sa, Carey Cowell.

Alejandra Silva, care este fiica lui Ignacio Silva, fostul vicepreședinte al clubului de fobal Real Madrid, are un fiu în vârstă de nouă ani cu fostul său soț, omul de afaceri Govind Friedland.

Richard Gere a lăsat pe plan secund cariera de la Hollywood, cel mai recent rol al său fiind în seria BBC Studios „MotherFatherSon”, care a avut premiera în martie 2019.

Ultimele sale filme au fost drama „The Dinner”, care a apărut în februarie 2017, și filmul „Three Christs”, lansat în luna septembrie a aceluiași an.

Foto: Hepta; Instagram/Alejandra Gere

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
20 Iunie 2022
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod