Kendall Jenner, într-o rochie care îţi ia ochii: Nimeni nu o poate ignora!

Vedeta în vârstă de 22 de ani s-a făcut remarcată pe străzile din New York, într-o rochie multicoloră creată de Ralph Lauren.

Recunoscută pentru apariţiile elegante de pe podiumurile de modă şi din postările pe reţelele de socializare, Kendall Jenner face spectacol şi pe stradă. Ea a atras toate privirile miercuri, când a ieşit să se plimbe prin New York.

De data aceasta, vedeta a optat pentru o ţinută sport - îmbrăcată într-o rochie mini multicoloră şi mulată, care îi punea în valoare picioarele, semnată de Ralph Lauren şi parcă inspirată din modelele tricourilor echipelor de fotbal, Kendall purta ochelari de soare şi avea în picioare o pereche de pantofi sport albi.

În mâna dreaptă ea ţinea o gentuţă neagră.

Culorile vii ale rochiei, dispuse pe orizontală şi materialul sintetic strălucitor, dar şi silueta sa perfectă au atras imediat atenţia, câteva persoane aflate la o terasă întorcând capul după ce a trecut vedeta, continuând s-o urmărească.

Cu două zile înainte de această apariţie spectaculoasă, Kendall a fost văzută în timp ce se săruta cu Anwar Hadid, fratele celebrelor modele Gigi şi Bella Hadid, la petrecerea de după gala CFDA Fashion Awards, de la New York.
Kendall şi tânărul în vârstă de 18 ani au fost prieteni timp de mai mulţi ani şi s-au mai văzut la petrecerile din Los Angeles şi New York, relatează ziarul britanic Daily Mail.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
8 Iunie 2018
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod