Fiica Danei Săvuică a rezistat doar patru luni la studii în Anglia

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
4 Decembrie 2013
După doar un semestru în care a studiat ştiinţele politice în Marea Britanie, Julie, fiica în vârstă de 20 de ani a Danei Săvuică, a decis să renunţe la bursa de 800 de euro pe care o primea lunar pentru cazare şi transport.

Ea se va despărţi de colegi în cadrul unei petreceri pe care o va da pe data de 8 decembrie, chiar de ziua ei de naştere, scrie Click!.

Potrivit ziarului citat, tânăra a preferat să renunţe la studiile politice de la Birmingham, din cauza dorului de familie şi de prieteni, a rigorii englezeşti greu de asimilat şi a climei neprietenoase din Marea Britanie. Julie se va întoarce acasă în această lună şi îşi va continua studiile în ţară.

"Julie a fost trimisă acolo de Universitatea Bucureşti, a cărei studentă e la Ştiinţe Politice. A intrat pe singurul loc cu bursă, dar nu mai vrea să rămână acolo. S-a convins că învăţământul nostru universitar e net superior celui din Marea Britanie. Se mai adaugă şi dorul de prieteni, părinţi, chiar şi clima… Ea îşi doreşte să ajungă diplomat, ca bunicul ei. Tatăl meu, George Săvuică, a fost ambasador al României în Sri Lanka, Malaezia, Filipine, Indonezia, Pakistan, Cipru, Finlanda", a declarat Dana Săvuică pentru Click!.



Deţinătoare a diplomei TOEFL, care îi permite să studieze în străinătate, Julie Săvuică nu va mai beneficia, la cerere, de bursa ERASMUS în valoare de 800 de euro pe lună, bani cu care îşi achita cazarea şi transportul în Anglia.

Julie este atrasă de modă din perioada liceului şi a fost cooptată de mama ei în pregătirea unor colecţii. Mai mult, mama şi fiica au pozat sexy, împreună, pentru revista Tabu, în 2012. "Este destul de ciudat, dar a fost o experienţă fantastică. Mai ales că eu am fost uşor intimidată de ideea asta a voastră, pe când ea a fost foarte cool, mărindu-mi disconfortul şi în acelaşi timp crescându-mi admiraţia pentru ea. Când i-am prezentat propunerea TABU de a poza senzual, a zâmbit uşor şi a spus: <<Interesantă provocarea... o să puna multă lume pe gânduri>>", a declarat Dana Săvuică.

Vedeta TV a mai spus că ar înţelege de ce fiica sa ar putea decide să îi urmeze exemplul şi să pozeze nud, într-o zi.

 

Comentarii (5)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • dan pe 26 Dec 2014, 12:51
    Urmasii protipendadei comuniste nu suporta rigoarea tarilor civilizate...

    Exact asa se intampla si in Romania: loazele fostilor ocupa toate locurile celor cu adevarat merituosi. De-aia suntem unde suntem si priviti cu dispret. Mandrii ca suntem romani !?

    1
    0

  • irinapop pe 7 Dec 2013, 15:19
    Pacat de bursa

    In Anglia merge si Cambridge-ul si TOEFL. Cand ajungi acolo, mai dai un test la universitate impreuna cu toti studentii straini. In functie de rezultatele acestui test universitatea iti recomanda daca faci sau nu si daca da, ce tip de curs de limba engleza sa faci. Cursul este gratuit si-l pot urma si cei care au obtinut rezultate foarte bune la testul universitatii. Cursul nu este obligatoriu pentru cei carora le-a fost recomandat. Cat despre mandra de Julie, putea sa nu se bage si sa lase locul liber pentru cineva care chiar ar fi terminat bursa. Oricum scoala in strainate nu e pentru orice fitoasa. Pentru ca acolo nimeni nu se uita ca esti nepoata de ambasator si mare top-model. Iar faptul ca nici macar la examene in sesiune nu se prezinta este clar ca a pierdut timpul. Pacat de bursa.

    1
    0

  • irinapop pe 7 Dec 2013, 15:15
    Pacat de bursa

    In Anglia merge si Cambridge-ul si TOEFL. Cand ajungi acolo, mai dai un test la universitate impreuna cu toti studentii straini. In functie de rezultatele acestui test universitatea iti recomanda daca faci sau nu si daca da, ce tip de curs de limba engleza sa faci. Cursul este gratuit si-l pot urma si cei care au obtinut rezultate foarte bune la testul universitatii. Cursul nu este obligatoriu pentru cei carora le-a fost recomandat. Cat despre mandra de Julie, putea sa nu se bage si sa lase locul liber pentru cineva care chiar ar fi terminat bursa. Oricum scoala in strainate nu e pentru orice fitoasa. Pentru ca acolo nimeni nu se uita ca esti nepoata de ambasator si mare top-model. Iar faptul ca nici macar la examene in sesiune nu se prezinta este clar ca a pierdut timpul. Pacat de bursa.

    1
    0

  • ana pe 5 Dec 2013, 21:09
    sure...

    e prea praf ca sa faca fata acolo.a intrat aici pe pilele lui ,,mamica,, si a lui bunicu si cand a dat acolo de greu si chiar trebuia sa invete-ca in Anglia nu ii pasa nimanui ca e fata Danei Savuica -a capitulat.de ce nu se lasa de fite de-astea si nu se apuca sa pozeze nud de la inceput?ca sa iti arati tatele nu ai nevoie de o diploma pe perete

    4
    0

  • Sofia pe 5 Dec 2013, 05:45
    de acord

    De acord cu Rodica. Articolul e total neprofesional. Si eu am avut o bursa Erasmus si de-abia imi ajungeau banii de cazare la camin. Ce sa mai zic de mancare. Iar chestia cu Toefl e de-a dreptul o aberatie. E un amarat de test de limba engleza. Daca nu-l ai, oricum universitatea din strainatate administreaza propriile teste. Si oricum, cred ca in Anglia se da mai degraba Cambridge, nu Toefl.

    5
    2

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod