Elle Macpherson arată ireal la 53 de ani: Ce face ca să nu se îngraşe de sărbători

de Daniel Dumitrescu, 20 Decembrie 2017

Supermodelul susţine că dieta alcalină şi evitarea zahărului şi alcoolului o ajută să se menţină într-o formă extraordinară la 53 de ani


Vorbind despre meniul ei într-o zi obişnuită, Elle a spus pentru Popsugar că micul dejun constă de obicei dintr-un ou ochi, pâine de secară sau terci de ovăz cu jumătate de grapefruit, apoi bea un pahar de apă filtrată în care dizolvă pudra ei, "The Super Elixir", un amestec de 45 de ingrediente printre care se numără ierburi chinezeşti şi ciuperci maitake, cu proprietăţi ce favorizează alcalinizarea corpului şi îmbunătăţirea sănătăţii.

La prânz, consumă o salată de legume, spanac şi alte verdeţuri, iar la cină preferă peşte proaspăt cu salată sau legume.

Din când în când, ea îşi poate permite câte un mic "derapaj" de la regimul pe care îl urmează cu o rigurozitate aproape militărească. Printre slăbiciunile cărora le mai cedează uneori se numără pavlova - prăjitură savuroasă cu bezea, frişcă şi fructe - o felie de pâine cu unt de arahide, o ciocolată neagră sau o îngheţată. "Îmi place să-mi permit să mă relaxez şi să mănânc o îngheţată cu copiii", a mărturisit Elle pentru Australian Women's Weekly.

Într-un interviu publicat de revista Ocean Drive, MacPherson a dezvăluit că în urmă cu zece ani a decis că trebuie să-și curețe organismul. "N-am simțit nicio presiune când am făcut 50 de ani, poate pentru că am început demult să mă pregătesc pentru această etapă a vieții mele. La 40 de ani, am decis să mă concentrez pe sănătate și pe relaxare.

Am încetat să mai beau și să iau pastile, nici măcar o aspirină, și am căutat să-mi curăț organismul", a spus ea. "Când am împlinit 50 de ani, n-am simțit nicio problemă fizică și nici n-am avut un șoc emoțional. N-a fost ca și cum <<Of, Doamne, era mai bine înainte>>, a fost mai degrabă ca și cum aș fi renăscut", a adăugat vedeta.

În 2015, supermodelul a dezvăluit cum reuşeşte să se menţină în formă. Secretul său este consecvenţa - vedeta nu se abate niciodată de la ritualul ei: zi de zi, oricât de obosită ar fi, oricât de puţin chef ar avea, Elle trebuie să treacă prin programul de 45 de minute de exerciţii fizice. Rezultatul se vede şi garantează că merită să facă acest efort. Nu-i place gimnastica, aşa că face fitnnes, aleargă sau înoată.

MacPherson rămâne fidelă şi dietei sale sănătoase, care include avocado, seminţe de varză kale, linte, quinoa şi brânză de capră. Periodic, ea obişnuieşte să urmeze un plan simplu de detoxifiere. "Lunea, încerc să mănânc doar vegan, ca să compensez distracţia din weekend", a explicat vedeta.

Tot în 2015, Macpherson a prezentat în revista The Chalkboard, un alt principiu de bază al stilului său de viaţă: "Ca tânăr model, eram văzută drept atletică şi puternică. Dar n-a trecut mult timp şi mi-am dat seama de importanţa wellness-ului şi de efectul profund pe care o nutriţie corectă îl poate avea asupra modului în care te simţi. Se ştie bine că dacă mănânci multe legume îţi ajuţi corpul să fie alcalin, dar îmi dau seama că e dificil să trăieşti cu o dietă alcalină strictă şi sinceră să fiu, nu cred în extreme. Vreau să-mi trăiesc viaţa fără griji, aşa că iau suplimente alcaline în fiecare zi."


Foto: Hepta

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod