De ce Adele e atât de schimbată după ce a slăbit: Transformarea majoră a vedetei, explicată de experți

Adele este de nerecunoscut după ce a slăbit aproape 45 kilograme cu sucuri verzi și doar 1.000 de calorii pe zi. Experții explică de ce chipul ei este atât de schimbat acum.
Schimbarea frapantă prin care trece Adele continuă să atragă atenția presei și a fanilor. Vedeta a dat jos 44,5 kilograme și este de nerecunoscut, iar cele mai mari modificări le-a suferit chipul său. Mulți sunt de părere că procesul accelerat de slăbire i-a afectat frumusețea și că ea arăta mai bine așa cum era înainte.

Dr. Chike, director medical la clinica britanică Hampstead Aesthetics și la Dr. Chike Clinics, a explicat pentru Daily Mail că pierderea de grăsime și de volum a făcut ca ochii artistei să pară mai proeminenți, iar structura osoasă a feței s-a accentuat.

Nutriționista Kate Llewellyn-Waters, autoarea dietei ADN, pune noul aspect fizic al cântăreței pe seama unei diete cu nutrienți sănătoși, antioxidanți și proprietăți antiinflamatorii.

Cum s-a schimbat Adele


"Cei mai mulți oameni presupun că slăbitul te va face mai frumos, dar de multe ori se întâmplă ca rezultatul să fie un aspect îmbătrânit", a explicat Dr. Chike.

Adele a pierdut rotunjimile din jurul obrajilor și a maxilarului, trăsăturile ei sunt mai clare și mai ascuțite - semnele caracteristice ale pierderii de volum facial și de grăsime", a spus specialistul.

"Fiind tânără, încă are structurile ligamentelor puternice, așa că obrajii ei sunt în regulă, dar dacă era mai în vârstă, obrajii ar fi fost căzuți. A pierdut volum și grăsime, dar nu și colagenul și structura de susținere, datorită vârstei, iar zonele cu adâncituri se pot îmbunătăți pentru că pierderea de volum nu este cauzată de estrogen, așa cum se întâmplă la pacientele în vârstă"
, a continuat Dr.

Chike.

Expertul a mai spus că ochii vedetei au devenit mai proeminenți, iar tenul ei a avut de suferit și îi dă un aspect obosit: "Slăbitul este bun pentru inimă, dar poate afecta aspectul fizic în zonele din jurul ochilor, csre devin mai proeminenți."

Dr. Chike a mai spus că procesul de schimbare nu se va opri aici: "Textura pielii va reveni la normal, iar chipul său ar putea întineri pe măsură ce dieta se va stabiliza, dacă se concentrează pe alimentație și pe îngrijirea pielii."



"Am mulți clienți din acest grup de vârstă care au slăbit și se tem că arată mai obosiți și bolnavi. Pentru întreținere eu le recomand injecțiile cu ser pentru a înlocui volumul. Le facem în obraji și în zonele de sub ochi, ca să umplem locurile în care s-a pierdut grăsimea", a explicat Chike.

"Este o perioadă de refacere după scăderea în greutate - ea își poate îmbunătăți pielea cu dietă și produse de îngrijire a tenului"
, a mai spus expertul despre Adele.

Slăbirea rapidă duce la un aspect îmbătrânit


Nutriționista Kate Llewellyn-Waters, de la KLW Nutrition, spune că dietele pot afecta pielea și asta se vede în cazul vedetei: "Slăbitul i-a subțiat clar chipul lui Adele, iar obrajii și maxilarul sunt mai subțiri și mai cizelați, ceea ce e un semn clar de pierdere a grăsimii faciale."

"Uneori, slăbirea accentuată poate să facă obrajii și fălcile să arate mai ascuțiți, astfel că oamenii par îmbătrâniți. Dieta este foarte importantă pentru sănătatea pielii. O dietă bogată în carbohidrați și zahăr (pâine albă, paste, ciocolată și alte dulciuri) poate avea impact asupra glicemiei și insulinei, cu impact puternic asupra sănătății pielii.

Asta poate conduce la îmbătrânire rapidă, la slăbirea elastinei și la fragilizarea și ruperea colagenului", a explicat Llewellyn-Waters.

"Alimentele antiinflamatorii pot contribui la stralucirea pielii și Adele a consumat multe, precum somonul sălbatic, cu mult Omega-3, mango și avocado. Presupun că ea a urmat o formă de restricție calorică, precum postul intermitent, și s-a asigurat că dieta sa conține numai alimente cu mulți nutrienți și antioxidanți, produse antiinflamatorii și fără zahăr rafinat", a mai spus nutriționista.

"Pierderea în greutate este destul de ușoară pentru cei mai mulți oameni, dar menținerea la greutatea obținută este partea cea mai grea. O formă de post intermitent, precum dieta 16:8, o poate ajuta pe Adele să se mențină aici, mai ales că nu implică o restricție mare, precum dieta cu 1.000 de calorii pe care ea a urmat-o", a spus Kate Llewellyn-Waters.

"Este foarte greu să te menții și, cu toate că e OK pe termen scurt, nu este sănătos pe termen lung, în schimb postul intermitent cu restricții temporare e mai ușor de urmat pentru cei mai mulți oameni", a adăugat ea.

Yvonne Wake, consultant de Wellbeing & Lifestyle la Karidis Clinic, crede că Adele arată complet diferit pentru că a pierdut țesutul adipos din tot corpul: "Reținem multă apă, iar corpul este foarte inflamat când suntem supraponderali. Această transformare se manifestă destul de repede pe chipul nostru când slăbim. Cred că lui Adele i se potrivește să fie mai slabă și e ceva sănătos pentru inima ei, dacă face ce trebuie."

Fitness și foame


După despărțirea de soțul său, Simon Konecki, Adele a surprins pentru prima oară cu noul ei look la petrecerea lui Drake, pe 24 octombrie anul trecut.

Vedeta a postat pe Instagram un selfie și i-a urat La mulți ani lui Drake, iar alături a scris: "Obișnuiam să plâng, acum transpir."

Ulterior, au apărut în presă și detalii despre regimul ei de fitness. Procesul de transformare fizică, întins pe mai multe luni, a inclus pilates, ridicarea greutăților, reducerea la maximum a consumului de zahăr și respectarea dietei Sirtfood.

Antrenoarea de fitness din Los Angeles a dezvăluit că Adele a reușit această performanță cu o dietă austeră, înjumătățindu-și aportul de calorii la doar 1.000 pe zi, și cu un program zilnic de exerciții.

"Face mișcare, dar cred că 90% e de la dietă", a spus Goodis în emisiunea de televiziune realizată de Lorraine Kelly. "Este o dietă bună pentru a slăbi. Prima săptămână e intensă, cu sucuri verzi și doar 1.000 de calorii. Nu arată prea slabă, arată uimitor", a detaliat antrenoarea.



Antrenoarea de fitness a dezvăluit pentru The Sun că Adele a slăbit în principal grație dietei, pentru că artistei nu-i place să facă mișcare. "Am antrenat-o mult timp pe Ayda și ele erau prietene bune. Nu cred că îi place să facă exerciții fizice, dar și-a schimbat stilul de viață și cred că 90% din reușită se datorează dietei."

Se pare că Adele și-a dorit această transformare fiind inspirată de fiul ei, Angelo, în vârstă de șapte ani. "A ajuns în punctul în care nu se mai simțea bine. Știa că trebuie să schimbe ceva, pentru că dorea să fie cea mai sănătoasă mamă posibil", a declarat o sursă pentru People.

"Toată concentrarea sa în timpul procesului de slăbire a fost pe obiectivul de a fi sănătoasă și să-și trateze corpul mai bine.

Nu a fost niciodată vorba despre slăbit", a adăugat sursa citată.

Adele a slăbit cu dieta Sirtfood


Dieta pe care a urmat-o vedeta se bazează pe consumul unor produse vegetale precum kale, hrișcă, nuci, rucola, ceapă şi ţelină, pentru a reduce apetitul și a activa sirtuina, o proteină cu un rol important în controlarea metabolismului celulelor.

Autorii dietei Sirtfood susțin că aceasta are ca rezultat slăbirea rapidă fără reducerea masei musculare și protejarea de boli cronice.

Regimul are două faze care durează cel puțin trei săptămâni, urmând rețete și planuri specifice, și introducând cât mai multe produse care conţin o cantitate semnificativă de sirtuină - hrişcă, ceapă roşie, capere, turmeric, ulei de măsline, cacao, napi, pătrunjel, leuştean, ciocolată neagră (cu 85% cacao), cicoare roşie, vin roşu, nuci și soia.

Numeroase voci critică, însă, dieta Sirtfood, susținând că nu are beneficii pe termen lung, notează Daily Mail.


Foto: Hepta, Daily Mail
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod