Colin Farrell, un tip cu chef de distracție: S-a dus mahmur la filmările pentru „Minority Report“ și a trebuit să spună o replică de 56 de ori

Starul a povestit că și-a aniversat ziua de naștere, dar n-a primit învoire, așa că nu a mai putut evita dezastrul.

Colin Farrell recunoaște că pofta de distracție i-a creat multe probleme în carieră. El a povesit un moment de la filmările producției "Minority Report", când era mahmur după o noapte de băut în care nu dormise deloc. Cu o seară înainte, el își sărbătorise ziua de naștere, fiind convins că va primi o învoire a doua zi. "Credeam că la un film de milioane de dolari mi se acceptă măcar dorința asta... dar am muncit. Fusese o noapte grea și nu dormisem deloc", a spus el pentru The Mirror.

Actorul irlandez l-a interpretat pe detectivul Danny Witwer în producția în care au mai jucat Tom Cruise și actrița britanică Samantha Morton și a trebuit să pronunțe de 56 de ori o replică fiindcă nu era în stare să o spună așa cum trebuie din cauza oboselii și a băuturii consumate: "Replica era: <<Sunt sigur că ați descoperit metodologia fundamentală paradoxală de prevenire a criminalității>>.

Încă o mai știu, după 16 ani, pentru că a cauzat atât de multă panică și anxietate", a spus el. "Sora mea era pe platouri în ziua aceea și a trebuit să plece după 56 de încercări. A fost un dezastru", a mai povestit Farrell.

În ciuda episodului de la filmările pentru "Minority Report", Farrell a spus că era în stare să muncească 14 ore pe zi după o petrecere care ținea până la 5:00 dimineața: "Nu ratam nimic. Eram foarte profesionist, am ținut-o așa ani de zile."

În trecut, starul a vorbit despre lupta sa cu dependența de alcool. El a spus că s-a internat după ce a filmat pentru "Miami Vice", în 2005.
"A fost interesant pentru că nu-mi puteam aminti nicio secvență din tot ce făcusem. Eram la premieră și nu știam ce urmează. Dar era ciudat, fiindcă eu jucam în film. În secunda în care s-a terminat am fost pus în avion și trimis la dezintoxicare ca oricine și-a făcut de cap la petrecere", a declarat el.

Anul trecut, actorul s-a internat într-o clinică de dezintoxicare după ce a avut probleme cu drogurile. Farrell a apelat preventiv la terapie în centrul de lux Meadows din Wickenburg, situat în deşertul din Arizona, unde o lună de tratament costă 36.000 de dolari. Clinica este foarte populară printre vedete, fiind frecventată de-a lungul timpului de Tiger Woods, Elle Macpherson, Kate Moss, Selena Gomez şi Kevin Spacey.
O sursă din anturajul actorului irlandez a declarat pentru Daily Mail că acesta se simţea copleşit de programul foarte încărcat pe care l-a avut în ultima vreme, când a lucrat la trei filme, şi şi-a dat seama că, deşi au trecut 12 ani de când a scăpat de dependenţa de droguri, era în pericol să revină la vechiul obicei din cauza presiunii pe care o resimţea.
Farrell a decis astfel că e mai bine să ceară ajutorul specialiştilor.

Clinica Meadows susţine că are cel mai bun program de tratament din Statele Unite. Farrell s-a relaxat aici făcând călărie, yoga, Tai chi, acupunctură şi meditaţie profundă. Programul pentru dependenţi, denumit "Gentle Path", durează 45 de zile, timp în care pacienţii sunt consiliaţi şi fac terapie prin artă pentru a se vindeca.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod