Stăpâna norilor: Femeia-pilot, senzație pe Instagram

Emilie Christine este pilot-secund și se află de opt ani la manșa avioanelor companiei aeriene WestJet din Canada. Fotografiile pe care le postează pe Instagram i-au câștigat o mulțime de admiratori.

Cu o mulțime de imagini pe care le-a făcut în destinații superbe din toată lumea, dar și în cabina avioanelor de linie pe care le pilotează, și-a câștigat numeroși admiratori pe Instagram. Emilie Christine, în vârstă de 31 de ani, din Toronto, are acum 38.000 de urmăritori care îi apreciază activitatea pe rețeaua de socializare.

Tânăra are licență de pilot din 2012 și în prezent lucrează pentru compania WestJet. Spune că îi place tot ce face în profesia sa, de la ocaziile de a călători în toată lumea la cele de a cunoaște oameni diferiți din acest sector.

Și spre deosebire de tedința aproape generală din prezent, nu se simte discriminată în raport cu bărbații - consideră că trebuie să muncească din greu pentru a-și demonstra în primul rând ei însăși că își merită locul la manșa avionului.

"Sentimentul pe care îl simți când zbori e neprețuit. Simți că problemele și îngrijorările tale devin mai mici. Lucrurile sunt simple. Apreciez măreția și lucrurile mari în viață. Îmi dau un simț al libertății", a declarat ea.
"Îmi dă putere să știu că am ajuns atât de departe în această meserie, dar e și meritul tuturor femeilor care înaintea mea au pavat acest drum pentru noi toate. Am studiat și am făcut munca necesară la fel ca oricine, însă pe măsură ce sunt mai multe femei în aviație, vor fi și mai puține acțiuni de intimidare și posibil mai puține provocări pentru pătrunderea în aviație, Sper să ajut femeile să-și împlinească aceste visuri și din fericire pot privi înapoi și să văd că am avut și eu o mică contribuție", a mai spus tânăra citată de Daily Mail.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod