Dietă de zână. Andreea Marin a slăbit 22 de kilograme cu salam


Vedeta a povestit cum a reușit să dea jos surplusul de greutate acumulat după ce a născut-o pe fiica sa, Violeta, în urmă cu nouă ani.
După ce a născut, Andreea Marin a avut de dat jos 22 de kilograme. În momentul în care nu a mai alăptat, ea a apelat la serviciile unui nutriționist. A renunțat la pâine și produse de ptiserie, la zahăr și la grăsimi, însă, surprinzător, nu și la mezeluri! „Pentru o bună bucată de vreme cel puţin, pâinea (de orice fel!), dulciurile, pastele şi orice tip de ulei (chiar şi cel de măsline) au fost excluse din meniul meu. Carnea (slabă, doar de pui, vită sau peşte, fireşte) şi legumele nu erau gătite cu niciun strop de ulei. La îndemână este şi opţiunea simplă, carnea la grătar, unde poţi să aşezi şi câteva felii din legumele tale preferate, care să-i împrumute aroma“, a povestit vedeta pe blogul său, citat de ziarul Libertatea.

Andreea a mai făcut și unele excepții, având însă mare atenție la conținutul de grăsime: „Dacă îţi plac organele, îţi poţi permite, de exemplu, o porţie de limbă în aspic. Excepția care-mi făcea plăcere: mezelurile nu prea grase, dar fără restricţie de cantitate, şi cremvuştii ce pot fi însoţiţi de savoarea unui muştar fără zahăr. Şi, deşi ceapa sau usturoiul nu sunt indicate, nu strică din când în când un mujdei de usturoi făcut simplu, cu apă.“

Vedeta a renunțat complet la sucuri, îndeosebi la cele îmbuteliate, „indiferent dacă sunt acidulate sau ba (câte un suc proaspăt, făcut pe loc doar din anumite fructe cu conținut de zahăr scăzut a devenit posibil doar în săptămânile de dieta în care fructele şi legumele erau permise“.

„E important de ştiut că fazele dietei urmate de mine însemnau succesiuni de câte două săptămâni în care alternam reţetele, nedând astfel corpului meu ocazia să devină rezistent în faţa fazei de dietă urmate şi să stagneze la o greutate intermediară).
Excepţia care mi-a făcut mare plăcere: limonada, cu îndulcitor în loc de zahăr, dar la fel de gustoasă. Apa, plată sau minerală, mi-a fost recomandată în cantitate minimă de doi litri de lichid pe zi.“


Andreea mărturisește că perioada în care a făcut eforturi pentru a slăbi a fost foarte dificilă, dar a avut o ambiție de fier și a respectat regulile pe care și le-a asumat. „Nu mi-a fost prea uşor să respect această îndrumare, recunosc. Nicio pauză mai mare de maxim 3 ore între mese! O mare greşeală e aceea de a-ţi închipui că e bine să mănânci cât mai rar, o dată sau de două ori pe zi. Și nici o masă după ora 20.00“, a scris Andreea.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Gina pe 11 Feb 2016, 19:36
    Ai dreptate LOL

    E un articol penibil. Sau, de ce nu? Ca să-şi facă iarăşi reclamă "Zâna" că nu mai e demult la modă, poate să spună orice. Dar e amuzantă remarca ta cu Florin Salam. Mai ştii? O fi făcut aerobic cu balaoacheşul. Azi, mâine va apare un nou articol despre asta...

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod