Cum va schimba Kate Middleton ADN-ul casei regale britanice

9 Decembrie 2012
Prințesa pe care toți englezii o iubesc va schimba pentru totdeauna familia regală britanică. Copilul ei va fi primul succesor la tron cu cele mai multe rude fără sânge albastru din ultimii peste 1.000 de ani ai monarhiei britanice.

Kate Middleton s-a căsătorit în aprilie 2011 cu prinţul William, al doilea în ordinea de succesiune la tronul britanic, în cadrul unei ceremonii fastuoase la Londra, care a "reparat" blazonul monarhiei britanice, serios afectat după "anii negri" ce au urmat divorţului dintre Charles şi Diana.

Grație ducesei Catherine, familia Windsor nu va mai fi niciodată la fel. Pruncul pe care îl va aduce pe lume va avea printre strămoși unii dintre cei mai importanți suverani britanici, dar și înaintași de condiție modestă. Asta înseamnă că arborele genealogic al casei regale britanice va căpăta câteva ramuri care vor conduce spre rudele de condiție modestă din familia lui Kate, printre care se numără un tâmplar, o stripteuză și un unchi consumator de cocaină.

Ca să înțelegem mai bine ce înseamnă alianța dintre Windsori și Middletoni, trebuie precizat că pe vremea când străbunica lui William, regina Victoria, urca pe tron, străbunicul ducesei spărgea cărbunii într-o mină din comitatul Durham. Iar atunci când bunica lui William, Elizabeth a II-a, a devenit regină, bunica lui Kate se mărita cu un tâmplar.

Astăzi toată lumea știe că Peter Beedle, care vinde meniul tradițional englezesc, cartofi prăjiți și pește, în prăvălia lui dintr-o micuță localitate, Bishop Auckland, este vărul ducesei de Cambridge. Să n-o uităm și pe infama Katrina Darling, stripteuza care a provocat un scandal monstruos după ce s-a dezbrăcat în timp ce dansa pe ritmurile imnului britanic, "God Save The Queen" - este verișoara prințesei.
Și pentru ca "tacâmul" să fie complet, Gary Goldsmith, fratele mai mic al mamei lui Kate, dependent de droguri și plin de tatuaje, va ajunge acum să aibă o legătură neașteptată cu familia regală: el va fi unchiul celui de-al treilea succesor la tronul Marii Britanii!

Poveștile despre rubedeniile "de soi" ale prințesei sunt binecunoscute în Anglia, acolo unde presa scotocește degrabă prin fiecare firicel din trecutul și prezentul celebrităților, dar opinia publică nu face mare caz pe tema asta. Dimpotrivă.

Oamenii sunt încântați că o fată de condiție medie, simplă, frumoasă și deșteaptă, a intrat în familia regală și își pune amprenta atât de puternic asupra acesteia, apreciind deschiderea monarhiei către popor. Kate Middleton le-a furat inimile frânte după pierderea regretatei Diana, le-a dezmorțit și le-a făcut să bată din nou de emoție la nunta superbă cu prințul William și la auzul veștii că va aduce pe lume un moștenitor.

Oamenii de rând au descoperit că monarhia se reinventează pe gustul lor și devine mai populară, fără să-și piardă din strălucirea aristrocatică. După cum observă cotidianul Daily Mail, "injecția de ADN" pe care Kate o aduce în linia de sânge a familiei regale oferă un nou viitor următoarei generații a casei regale.

În mod cert, copilul lui William și Kate va oferi familiei Middleton un loc special în cărțile de istorie. De la acele clipe sublime din timpul cununiei religioase, când James, tatăl lui Kate, a citit din Biblie, iar sora ei, Pippa, a dus trena miresei, Middletonii au început să influențeze oficial destinul familiei regale.



Ascensiunea socială a părinților ducesei este abia la început. Faptul că ei au cumpărat recent un vechi domeniu în Bucklebury, Berks, dovedește că vor să se ridice la înălțimea la care trebuie să fie bunicii unui viitor monarh, un suveran care va avea tot atâta sânge de-al lor cât are și din partea Reginei, remarcă jurnaliștii de la Daily Mail.

Mai mult decât atât, ei vor influența educația copilului. În mod natural, Kate va fi ajutată de părinți în primii ani după naștere, iar casa lor va fi, ca și Palatul Buckingham, un loc important din viața micuțului. Acest copil va avea doar o bunică, mama lui Kate, și e firesc ca ea să-i pară mai apropiată și mai umană decât străbunica, Regina.
Carole îi va fi aproape atât la Palatul Kensington, cât și la casa din Berkshire, mai ales dacă William va decide să-și continue cariera militară ca pilot de elicopter și va trebui să revină în baza din Țara Galilor.

Familia Middleton va avea, așadar, mai multă influență decât oricine asupra noului succesor la tron. De altfel, spun ziariștii englezi, Prințul Charles nu suportă prezența nepoților Camillei la reședința lor, așa că e greu de crezut că va fi văzut cu un bebeluș în brațe sau, mai târziu, cu un prichindel pe genunchi. Nu e genul lui.

Pe de altă parte, provenind dintr-o familie obișnuită, Carole Middleton este o fire practică, întreprinzătoare și independentă, astfel că o va încuraja pe fiica sa să fie o mămică independentă și descurcăreață, eliberând-o din corsetul scorțos al protocolului regal și al tradiției regale a dădacelor. Sunt șanse mari ca ambele femei Middleton să limiteze drastic accesul personalului auxiliar la copil, nu pentru că ar fi ceva dăunător, ci pentru că ele au crescut și s-au format altfel: singure și-au spălat rufele, au făcut curățenie și au ținut casa, cum se spune, și-au crescut copiii și au evoluat în viață. În fotografia de mai jos, de pildă, ducesa a fost surprinsă la cumpărături, în Țara Galilor, la doar o săptămâna după "nunta secolului". 

Desigur, nu trebuie să ne așteptăm la Kate să-și îndese singură rufele în mașina de spălat în timp ce pe foc dă în fiert o oală de mâncare, iar copilul gângurește în pătuț. Dar nici n-ar trebui să fim surprinși când presa va relata că ducesa se ocupă personal de creșterea copilului, fără să-l lase în grija bonei. Chiar dacă va avea obligații importante, mama sa o va ajuta.



Dincolo de aceste aspecte practice, este important că micuțul nu va suferi o traumă, precum Prințul Charles, a cărui mamă a lăsat în alte mâini sarcina creșterii sale, dedicându-se misiunii de suverană, notează Daily Mail. În plus, William are o relație foarte bună cu socrii săi și va discuta cu ei despre amănuntele legate de creșterea copilului.

Toate aceste lucruri fac ca poziția familiei Middleton să fie foarte diferită de cea a celorlalte generații, observă jurnaliștii britanici. Când s-a născut William, Lady Di, care fusese un copil rezultat dintr-o relație eșuată, nu s-a înțeles cu mama ei, Frances Shand Kydd. Prin urmare, influența bunicii asupra prințului a fost minoră.
În schimb, Middletonii vor fi mai aproape de acest prețios nou-născut, iar acest lucru le va conferi mai multă influență, fie că o vor sau nu. Iar asta va marca și felul în care vor fi percepuți de oameni și de presă în următorii ani, consideră jurnaliștii britanici.



Rămâne de văzut ce efect va avea nașterea acestui copil asupra fratelui ducesei, James, un cofetar pasionat, care va deveni unchiul moștenitorului tronului. Sau asupra surorii prințesei, mondena Pippa, pe care cei de la Daily Mail o cataloghează fără menajamente drept o "party girl". Singurul lucru cert acum este că ea va fi... mătușă.
Christopher Wilson, de la Daily Mail, consideră, de pildă, că Pippa și James, al căror tată a fost, la urma-urmei, doar un liber profesionist, ar putea să aibă dificultăți în adaptarea la noul lor statut social. E o problemă cu care vor trebui să se confrunte, crede el.

Mai importantă însă decât influența copilului asupra familiei Middleton va fi, fără îndoială, amprenta extraordinară pe care cel mai așteptat bebeluș din Albion o va avea asupra familiei regale. Și implicit, asupra acestui popor atât de atașat de regii săi. Așa ceva doar un copil menit să scrie istoria poate reuși chiar din prima sa zi de viață.

Foto: Hepta

 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod