Tron

Avem Regină! Regele Mihai este grav bolnav și se retrage de la tron

Avem Regină! Regele Mihai este grav bolnav și se retrage de la tron

Majestatea Sa Regele Mihai I al României a decis să se retragă de la tron, în favoarea Principesei Moştenitoare Margareta a României.
6 surprize simple, dar foarte apreciate de copii de ziua lor

6 surprize simple, dar foarte apreciate de copii de ziua lor

Micile ritualuri pe care le realizezi pentru copil de ziua lui de naștere vor deveni amintiri care îl vor susține inclusiv la vârsta adultă, așa că de ce să nu realizezi lucruri speciale care nu necesită foarte mult timp?
Moştenitorul. Rugăciune la Colectiv: Prinţul Nicolae n-a renunţat la România!

Moştenitorul. Rugăciune la Colectiv: Prinţul Nicolae n-a renunţat la România!

Alungat în vară de casa regală, acesta s-a întors şi, departe de ochii curioşi ai opiniei publice, a îngenunchiat şi s-a rugat pentru cei ucişi în incendiu
Prima zi de creșă a prințului George - FOTO

Prima zi de creșă a prințului George - FOTO

La cei doi anișori ai săi, fiul Ducedei de Cambridge şi al prinţului William a trăit miercuri experiența primei zile de creșă, el fiind fotografiat de mama sa.
Prințesa Sofia a Suediei este însărcinată

Prințesa Sofia a Suediei este însărcinată

Prinţul Carl Philip, fiul cel mic al regelui suedez, va deveni tată în aprilie 2016, soţia sa, prinţesa Sofia, fiind însărcinată cu primul copil al cuplului, anunţă revista People, citată de Mediafax.
Casa Regală: Retragerea titlului principelui Nicolae nu este o pedeapsă

Casa Regală: Retragerea titlului principelui Nicolae nu este o pedeapsă

Retragerea titlului principelui Nicolae nu este o pedeapsă, ci a fost o decizie a regelui pentru viitor, după ce acesta a observat comportamentul nepotului său în public şi în privat, decizia fiind luată în asentiment, a explicat consilierul personal al familiei regale Ion Luca Vlad.
Regele Mihai i-a retras titlul de "Principe al României" nepotului său Nicolae

Regele Mihai i-a retras titlul de "Principe al României" nepotului său Nicolae

Regele Mihai a decis luni să retragă titlul de "Principe al României" nepotului său Nicolae şi să îl excludă din succesiunea la Coroana României. Mama fostului principe, "Alteţa Sa Regală Principesa Elena a primit înştiinţarea acestei decizii, printr-o scrisoare personală trimisă...
Regina stilului: Letizia Ortiz, strălucitoare într-o rochie înflorată Hugo Boss

Regina stilului: Letizia Ortiz, strălucitoare într-o rochie înflorată Hugo Boss

Suverana Spaniei este expertă în modă și e la curent cu toate tendințele. Ea și-a demonstrat clasa în materie de eleganță la deschiderea unei expoziții de pictură.
Prințul George a făcut primii pași

Prințul George a făcut primii pași

Micuțul a fost fotografiat mergând, cu ajutorul mamei sale, Ducesa de Cambridge, relatează BBC News, citat de Agerpres.
Prinţesa Charlene de Monaco e însărcinată cu gemeni

Prinţesa Charlene de Monaco e însărcinată cu gemeni

Soţia prinţului Albert al II-lea este însărcinată cu gemeni, care se vor naşte spre sfârşitul acestui an, a anunţat o sursă din Africa de Sud, ţara de origine a prinţesei.
Zara Phillips a pozat pentru un tabloid

Zara Phillips a pozat pentru un tabloid

Zara Phillips, una dintre nepoatele reginei Elizabeth a II-a, campioană la echitaţie, a încălcat un principiu de conduită al familiei regale britanice şi a pozat alături de soţul şi de fiica ei în vârstă de câteva săptămâni, contra sumei de 250.000 de dolari, pentru tabloidul Hello!.
Catherine, soţia prinţului William, a fost internată în spital pentru a naşte

Catherine, soţia prinţului William, a fost internată în spital pentru a naşte

Ducesa de Cambridge, însărcinată cu primul copil al cuplului, care va ocupa locul al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, a fost internată luni dimineaţă la maternitatea St. Mary din Londra, a anunţat Palatul Kensington.
Prinţul William, alături de soţia sa, pentru a asista la naşterea primului copil al cuplului

Prinţul William, alături de soţia sa, pentru a asista la naşterea primului copil al cuplului

Prinţul a părăsit baza militară de pe Insula Anglesey din Ţara Galilor şi a ajuns la Londra, duminică, pentru a fi alături de soţia sa, care va naşte în curând primul copil al cuplului princiar britanic.
Topul celor mai puternice femei din lume. Cine e pe primul loc

Topul celor mai puternice femei din lume. Cine e pe primul loc

Un post de radio britanic a realizat topul celor mai puternice femei ale tuturor timpurilor. Clasamentul a fost întocmit sub supravegherea unei comisii din care au făcut parte jurnalistul Eve Pollard, conservatorul Priti Patel, laburistul Oona King şi scriitorul de romane poliţiste Val McDermid.
Cum va schimba Kate Middleton ADN-ul casei regale britanice

Cum va schimba Kate Middleton ADN-ul casei regale britanice

Prințesa pe care toți englezii o iubesc va schimba pentru totdeauna familia regală britanică. Copilul ei va fi primul succesor la tron cu cele mai multe rude fără sânge albastru din ultimii peste 1.000 de ani ai monarhiei britanice.
Kate Middleton a fost externată

Kate Middleton a fost externată

Soţia prinţului William al Marii Britanii a părăsit joi clinica londoneză în care a fost internată luni din cauza unei forme severe de greţuri matinale provocate de sarcină, informează AFP.
Kate Middleton, aclamată pentru cel mai așteptat copil din Marea Britanie

Kate Middleton, aclamată pentru cel mai așteptat copil din Marea Britanie

După starea de greață resimțită luni, când a fost internată în spital, Kate Middleton se simte bine și va rămâne mai multe zile sub îngrijire medicală. Starea ei de sănătate a forțat cuplul princiar să anunțe mai repede că așteaptă un copil.
Kate Middleton este însărcinată!

Kate Middleton este însărcinată!

Anunţul oficial a fost făcut astăzi, după ce Catherine, în vârstă de 30 de ani, a fost dusă la Spitalul King Edward din Londra. Aparent, ducesa de Cambridge acuza greţuri destul de puternice, urmând să rămână internată în unitatea spitalicească pentru câteva zile, informează CNN.
Prinţul William a împlinit 30 de ani

Prinţul William a împlinit 30 de ani

Prinţul William al Marii Britanii a împlinit joi 30 de ani şi poate primi astfel moştenirea de 10 milioane de lire sterline pe care i-a lăsat-o mama sa, prinţesa Diana.
Îi recunoşti? Poza nemaivăzută din viaţa unei familii regale

Îi recunoşti? Poza nemaivăzută din viaţa unei familii regale

Imaginea cu doi copii care râd, fiind îngropaţi până la gât în nisip alături de câinele lor, face înconjurul lumii datorită importanţei acestor personaje.
Prinţesa Marie a Danemarcei a născut o fetiţă

Prinţesa Marie a Danemarcei a născut o fetiţă

Soţia prinţului Joachim, fiul cel mic al reginei Margrethe a Danemarcei, a născut marţi o fetiţă, la Spitalul naţional din Copenhaga, a anunţat un comunicat al Casei Regale daneze.
Pagina:
12