Catherine Zeta-Jones, selfie fără machiaj în dormitor: Vedeta e de nerecunoscut

de Daniel Dumitrescu, 2 Noiembrie 2017

Actriţa în vârstă de 48 de ani a făcut un selfie fără machiaj imediat după ce s-a trezit din somn. Ea arată cu totul altfel decât ne-am obişnuit.

O prezenţă obişnuită pe covorul roşu, de fiecare dată foarte stilată şi aranjată, Catherine Zeta-Jones surprinde cu o nouă apariţie deosebită, dar de data asta vine cu ceva în plus faţă de "episoadele" anterioare: ea şi-a făcut un selfie în care apare fără machiaj, în pijamale de mătase, imediat după ce s-a trezit dimineaţa. Fără filtre, fără niciun aranjament, doar cu un pic de rimel în jurul ochilor rămas de seara, aşa arată cu adevărat actriţa despre care noi aveam o altă imagine, (de)formată de apariţiile din filme şi din presă.

Imaginea pe care Zeta-Jones a postat-o pe Instagram a fost făcută în camera sa de hotel din Cannes, unde vedeta s-a cazat pentru a participa la Mipcom, eveniment organizat săptămâna trecută în sudul Franţei, relatează Daily Mail.

Aşa cum era de aşteptat, actriţa în vârstă de 48 de ani a primit foarte multe aprecieri pentru deschiderea de care a dat dovadă publicând această imagine atât de personală.

"Frumoasă" şi "naturală" au fost cuvintele cele mai folosite de admiratori pentru a o complimenta, scrie ziarul citat.

Soţia lui Michael Douglas obişnuieşte să publice pe Instagram imagini în care apare fără machiaj sau în care îşi prezintă ţinutele şi interioarele casei sale.

Această postare a vedetei survine la scurt timp după ce a dezvăluit că s-a îngrăşat pentru a interpreta rolul liderei unui cartel de trafic de droguri, Griselda Blanco, în producţia de televiziune "Cocaine Godmother/Naşa cocainei". "M-am îngrăşat, m-am cocoşat. Am vrut să las totul să atârne pe mine", a spus actriţa, mamă a doi copii, pentru Deadline.

Zeta-Jones a adăugat că a fost fericită să joace rolul unei persoane atât de dure: "Ca femei, suntem puse la colţ când suntem ambiţioase. Îmi doresc adesea să avem mai multă ambiţie şi să fim mândri de ea."

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod