Frăția motoarelor și pactul ei sfânt: Motocicliștii care îi apără pe copiii abuzați

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
27 Februarie 2020
Vlăjganii care par puși pe harță nu-s niște golani cărora le place să-și tureze motoarele și s-o țină dintr-o beție în alta. Sunt membrii unei grupări care se prezintă la tribunal pentru a sta alături de copiii care depun mărturie după ce au fost abuzați.
Solizi, plini de tatuaje și piercinguri, cu brațele groase cât piciorul unui om obișnuit și cu priviri serioase, nu-s tocmai tipii cu care ai vrea să te pui. Când se adună toți, sunt ca o armată care îți dă fiori și nu te aștepți la ceva bun. Și totuși, aparențele înșală de multe ori, inclusiv de data asta.

Zdrahonii cu geci și veste din piele negre nu sunt niște golani. Sunt băieții de la BACA, adică Bikers Against Child Abuse (Motocicliștii contra Abuzării Copiilor). Indiferent de vârstă, indiferent de profesia lor, acești oameni sunt legați de aceeași pasiune, motoarele, și de misiunea grupului lor - protejarea copiilor abuzați.

Pactul sfânt: protejarea copiilor abuzați


Organizația non-profit a fost înființată de John Paul Lily, căruia i se spune Chief, în urmă cu mai bine de 20 de ani, când el a observat că tot mai mulți copii devin victimele abuzurilor. Convins că cineva trebuie să-i ajute pe copii să-și revină și să se simtă în siguranță după ce au fost abuzați, Chief a recrutat o trupă de vlăjgani din rândurile motocicliștilor și au făcut un pact "sfânt": vor fi mereu alături de copiii abuzați.



De fiecare dată când minorii trebuie să apară în instanță pentru a depune mărturie și sunt prea speriați, membrii "frăției" sunt prezenți în sala de judecată.

Îmbrăcați ca de obicei, cu pantaloni și geci din piele, cu tatuajele la vedere și cu lookul lor de băieți duri, le dau încredere copiilor să-i înfrunte pe infractori.

Rezultatul s-a văzut de la început - minorii incluși în program nu mai sunt timorați, dimpotrivă, ei își recapătă repede curajul pentru a merge în fața instanței, iar procesele decurg în favoarea lor.

Ce e nivelul 1 de intervenție și când se trece la nivelul 2


Există un plan bine pus la punct pentru fiecare acțiune de acest gen în care se implică BACA. Înainte de înfățișare, membrii organizației se întâlnesc cu fiecare copil care acceptă să facă parte din familia BACA.

Dacă vreunul este prea speriat ca să mai iasă din casă, părinții iau legătura cu grupul de bikeri și cer o întâlnire cu ei. Voluntarii vin cu motoarele la domiciliul copilului sau într-un loc unde acesta se simte în largul lui.

Copilul este prezentat grupului și primește propria geacă și un patch lipit pe spate care le arată tuturor că este membru al unei familii puternice care are grijă de el. Bărbații îi dau numerele de telefon la care acesta poate suna oricând, la orice oră, dacă are nevoie de ceva.

După o scurtă ședință foto cu trupa, prima etapă, denumită "nivelul 1 de intervenție", se încheie.

 

Nivelul 2 are loc doar dacă nivelul 1 nu a fost suficient pentru a descuraja alte abuzuri, scrie RONProject. Acesta implică o prezență mai mare a membrilor BACA la domiciliul copilului și în locurile pe care el le frecventează. Bikerii fac și raiduri preventive cu motoarele prin cartier și discută cu oamenii din comunitate pentru a-i instrui dacă au în preajmă infractori care abuzează minori. De asemenea, ei contactează forțele de poliție și le oferă informații asupra activităților suspecte pe care le descoperă.

Niciun copil nu merită să trăiască în frică


Când vine momentul, trec la pasul cel mai important: prezența în sală de judecată, la procesele în care sunt judecați abuzatorii, atât cât le permite judecătorul.

Este cea mai importantă fază a activității lor umanitare - copii traumatizați sunt prea confuzi sau speriați când îi văd în sală pe agresori, iar în lipsa unor mărturii complete, indivizii rămân liberi și pot abuza alți minori.

Când văd, însă, că îi au alături pe prietenii de la BACA, victimele se simt în siguranță și oferă mărturiile de care acuzarea are nevoie pentru a-i înfunda pe abuzatori.



Unul dintre sloganurile băieților de la BACA arată clar de ce este nevoie de această organizație: "Niciun copil nu merită să trăiască în frică". Din fericire, tot mai puțini copii ajung în astfel de situații pentru că există filiale BACA în toată lumea.

Cei care doresc să se înscrie în acest grup trebuie să adere la toate prevederile BACA și să treacă printr-un proces intens de verificare. Acceptarea se face doar după un an de participare la acțiunile grupului. Fiecare voluntar își respectă 7 zile din 7 și 24 de ore din 24 misiunea BACA: aceea de a-i apăra pe copiii abuzați.

 

Comentarii (9)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Alex pe 2 Mar 2020, 14:11
    "Drogatii astia"

    @Adrian Ba terminatilor, ma jur ca atata prostie nu am vazut în viața mea!!! VA INFLUENTEAZA NEGATIV FILMELE... ma jur..idioti mai mari nu cred ca exista..

    0
    0

  • Alexandru pe 2 Mar 2020, 13:25
    Rockeri

    Bai frate nu mai asociati rockul cu toate rahaturile care se intampla !

    0
    0

  • Bogdan pe 2 Mar 2020, 11:57
    George bajenaru

    Ba omule eu sunt un rocker împuțit care violează fete și se droghează cel puțin așa zici tu dar de fapt sunt un muncitor că și tine am firma de prelucrare a marmurei Lucrez 10 ore la zi și nu accept și nu suport idioți ca tine care caută cireașa să o înfigă in tort ps daca te-ai duce până în CHina ți-am fi recunoscători

    0
    0

  • George Băjenaru pe 2 Mar 2020, 00:07
    Ironie fără margini

    Nu spun că nu există clubul respectiv, și că nu face tot ce este menționat în articol. Dar faptul că este scris în limba română, și faptul că rockerii și metaliștii români asociază cumva și cluburile românești cu astfel de lucruri este idioți și ironic. Adrian a vorbit, probabil, în necunoștință de cauză, dar are dreptate. În România, motocicliștii sunt niște drogați și depravați. În România, ei sunt cei care comit abuzuri și violează minore. Am stat mult printre ei, deci nimeni nu poate contesta ce afirm aici. Am lucrat în pirați, am umblat prin toată țara printre oamenii ăștia, și știu ce le poate pielea. Cunosc și destule victime de-ale lor. În România, ei sunt cei care violează, și da, merg cu motoarele la victime acasă, dar pentru a le intimida, nici de cum pentru a proteja. Sunt în relații bune cu patronii de localuri rock, și tuturor le este frică să spună lucrurilor pe nume, dar mie nu, așa că o fac. Vă spun cu toată sinceritatea că motocicliștii români sunt niște criminali ce trebuiesc puși după gratii

    0
    0

  • mi-cha-el pe 1 Mar 2020, 22:41
    fratia motoarelor

    adrian .... dupa ce ca sigur esti manelist ... ce-i drept unul care stie sa scrie , esti cam dobitoc ! .... ba esti chiar mama dobitocilor, dupa ce idei ai in capatzana aia de dovleac.

    0
    0

  • Johnny pe 1 Mar 2020, 18:06
    Ei na!

    Din comentariile voastre observ că atât unii cât și ceilalți aveți frustrări cât să ocupe tot globul pământesc! La cum scrieți dați dovadă de multă ipocrizie, ignoranță și mai ales incultură!

    0
    0

  • Cornel pe 29 Feb 2020, 14:33
    Adrian, amice esti idiot!

    Daca ai scris comentariul sub influenta alcoolului, drogurilor mai ai o scuza, altfel esti un bou cu idei preconcepute, un mioritic sadea care le stie pe toate... Mars!

    0
    0

  • Adrian pe 28 Feb 2020, 13:30
    ...

    Cel care a postat comentariul de mai sus, referitor la articol... eu cred ca esti idiot ca ai parerea asta ... prima dată informeaza-te si apoi spune-i parerea!

    0
    0

  • Adrian pe 28 Feb 2020, 02:20
    Mai terminati-o sa faceti reclama buna la drogatii astia

    Cred ca motociclistii astia va platesc cu bani grei sa scrieti frumos despre ei . Cum puteti sa promovati asemenea descreierati , care umbla permanent cu capul plin de droguri ? ! Poate ca ii protejaza pe copii sa-i abuzeze ei , nu pentrru ca sunt niste sfinti . Ne faceti sa avem mai multa incredere in ei decat in cei care scriu asemenea articole .

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod