Grăsimile sunt bune: Ce și cât poți să mănânci fără probleme


Studii recente arată că vitaminele A, D şi E şi acizii graşi esenţiali din alimentele grase contribuie la prevenirea unor boli.

Vitaminele A, D şi E, alături de acizii graşi esenţiali, se regăsesc în mod obişnuit în alimente cu conţinut mare de grăsimi, astfel că includerea acestora în alimentaţie nu trebuie evitată, ci dimpotrivă. Aceşti compuşi pot ajuta la prevenirea şi controlul unor maladii precum cele cardiovasculare, diferite tipuri de cancer, deficienţe ale sistemului imunitar, artrita, probleme ale pielii, sindromul premenstrual şi simptome ale menopauzei.

70%este cantitatea minimă de cacao pe care trebuie să o conțină ciocolata consumată
Laptele este bine să fie consumat în varianta integrală, întrucât acesta conferă o senzație de saţietate mai îndelungată, iar unele studii au arătat că unii acizi graşi din lapte pot ajuta la controlul greutăţii corporale. Cantitatea zilnică recomandată este de 250 de mililitri (o cană).

Ouăle, contrar convingerilor tradiționale, sunt bune pentru organism şi pot fi consumate de până la patru ori pe săptămână, potrivit experţilor citați de agenția Mediafax.
Studiile au arătat că nivelul colesterolului din organism nu creşte semnificativ sub influenţa consumului de ouă.

Uleiul de măsline
este foarte bun în salate, dar devine periculos, cu potenţial cancerigen, când este încălzit şi nu ar trebui să fie niciodată folosit pentru prăjit. Sfatul specialiştilor este ca pentru prăjit să fie utilizat uleiul de floarea soarelui sau de rapiţă, care rezistă mult mai bine temperaturilor înalte.

Carnea roşie poate fi consumată de patru ori pe săptămână, în cantităţi de circa 100 de grame, dar este important să provină de la animale hrănite cu iarbă, în mod natural, nu crescute în ferme de îngrăşare cu nutreţuri îmbogăţite sintetic cu diverse substanţe.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • ninel pe 9 Mar 2015, 14:29
    Uleiul de măsline, cancerigen?

    Pe toate sticlele de ulei turte de măsline scrie că trebuie folosit la prăjeli și mâncăruri tratate la cald. Voi spuneți că e cancerigen. Pe ce vă bazați?

    1
    1

  • Cristolovean pe 9 Mar 2015, 07:20
    Grăsimile sunt bune: Ce și cât poți să mănânci fără probleme

    Carne, slaninuta si toate produsele din porcul Mangalita au calitati nutritive foarte ridicate. astfel, noi am inceput la Ferma agroturistica Floare de Maces cu cazare sa crestem si porci Mangalita

    1
    2

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;