Banane sarcina

Bananele în timpul sarcinii: utile sau interzise?

E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
Sarcina este o perioadă unică în viața unei femei, marcată de bucuria și emoția de a aduce pe lume un nou membru al familiei. Alegerile sănătoase în plan alimentar joacă un rol esențial în cele 9 luni, iar fructele și legumele sunt de obicei recomandate ca surse ideale de nutrienți. Află dacă bananele pot fi consumate în timpul sarcinii și dacă există contraindicații.
Meniul din cele 9 luni de sarcină este sursa esențială de vitamine și minerale care protejează sănătatea viitoarei mame și a bebelușului. Fructele și legumele furnizează nutrienți necesari pentru dezvoltarea optimă a fătului, dar există și sortimente care necesită prudență sau care trebuie ocolite complet.
Bananele consumate în timpul sarcinii asigură carbohidrați, fibre și vitamine, însă se află încă în centrul dezbaterilor legate de meniul potrivit în această perioadă.

 
Care sunt beneficiile bananelor pentru femeile însărcinate?

Dacă vei include bananele în alimentația zilnică din timpul sarcinii vei obține următoarele avantaje, potrivit parenting.firstcry.com:

 
1.
Reducerea stării de greață

Bananele conțin vitamina B6, care neutralizează grețurile și starea de vomă. În aceste condiții este foarte util să se consume banane în primul trimestru de sarcină, când disconfortul poate fi accentuat.

 
2. Prevenirea edemelor și a retenției de apă

Foarte multe femei însărcinate au probleme din cauza retenției de apă în al doilea și al treilea trimestru de sarcină. Edemul se poate manifesta prin umflarea picioarelor sau a gleznelor. Dacă se observă această manifestare este recomandat să se evite sarea și să se mănânce zilnic banane.

 
3. Un plus de energie

Bananele conțin glucoză, fructoză și sucroză, care sunt metabolizate rapid de organism și transformate în energie.
Astfel, bananele te vor ajuta foarte mult în ultimul trimestru de sarcină când epuizarea apare des.

 
4. Prevenirea malformațiilor

Acidul folic din banane este necesar pentru dezvoltarea creierului bebelușului și a coloanei vertebrale. Consumul frecvent de banane în timpul sarcinii previne carențele care cresc riscul de malformații.

 
5. Combaterea constipației

Fibrele conținute de banane stimulează digestia și reduc balonarea. O banană conține aproximativ 6g de fibre, fiind remediul potrivit pentru a înlătura disconfortul și a trata constipația fără medicamente.

 
6. Prevenirea puseurilor de tensiune

Bananele sunt o sursă excelentă de potasiu, mineralul care menține nivelul normal al tensiunii arteriale.
Consumul zilnic de banane în cele 9 luni de sarcină previne fluctuațiile tensiunii și puseurile.

 
Există efecte negative dacă se consumă banane în timpul sarcinii?

Deși conțin multe vitamine și minerale, bananele trebuie consumate cu moderație în timpul celor 9 luni de sarcină datorită zaharurilor din componența lor.
Femeile diagnosticate cu diabet gestațional trebuie să ceară sfatul medicului înainte de a mânca banane. De asemenea, bananele conțin chitinază, un factor alergen care poate cauza simptome problematice asemănătoare cu cele declanșate de latex.

 
Precauții necesare

Bananele trebuie spălate înainte de a fi consumate și trebuie să te asiguri că sunt proaspete.
Nu le mânca dacă s-au înnegrit complet sau dacă s-a rupt coaja și au intrat în contact cu bacteriile din jur.

 
Poți consuma banane roșii dacă ești însărcinată?

Va trebui să respecți aceleași măsuri de precauție ca și în cazul bananelor obișnuite. Bananele roșii au un profil nutrițional similar și sunt utile inclusiv pentru a stimula lactația.

 
Câte banane poți mânca pe zi?

Dacă nu ești alergică și nu ai diabet poți mânca 1-2 banane medii pe zi. De asemenea, poți include felii de banană în porțiile de cereale integrale, în aluaturi, salate sau smoothie-uri.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod