Natalie Portman și Sacha Baron Cohen sunt investigați de poliție: Au ieșit la plimbare cu barca, deși Sydney este în carantină

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
9 Iulie 2021
Poliția australiană îi investighează pe Natalie Portman, soțul său, Benjamin Millepied, și prietenul lor de familie, actorul britanic Sacha Baron Cohen, după ce au încălcat restricțiile impuse în Sydney din cauza pandemiei de coronavirus și au plecat la plimbare cu barca.

Australienii s-au arătat indignați că starurile s-au plimbat în voie, în timp ce locuitorii din Sydney sunt obligați să stea în casă din cauza numărului alarmant de infectări cu varianta Delta a SARS-Cov-2.
Autoritățile au recomandat ca oamenii să iasă din casă numai dacă este „absolut necesar”.

„Poliția din New South Wales a fost sesizată de îngrijorările comunității cu privire la o excursie cu barca și desfășoară investigații în acest sens”, a declarat purtătorul de cuvând al poliției australiene.

Citește și: 10 vedete care au încălcat codul vestimentar pe covorul roșu. Woody Harrelson a apărut în pijamale


Cei doi actori, însoțiți și de copiii lor, au închiriat o barcă din portul Sydney și au făcut o plimbare pe mare. La cârmă s-a aflat soțul lui Natalie, dansatorul francez Benjamin Millepied, în timp ce actrița și Cohen, starul din „Borat” păreau să se distreze alături de copii.

Localnicii au fost înfuriați de faptul că starurile nu au respectat recomandările autorităților.

„Foarte drăguț că celebritățile de la Hollywood se bucură de Portul Sydney în timpul carantinei”, scris pe Twitter jurnalista BBC Frances Mao.

Ea a adăugat că poliția australiană a detașat suplimentar 100 de polițiști în zona multietnică din regiunea de sud-vest a orașului Sydney pentru a se asigura că sunt aplicate regulile de sănătate plublică impuse recent.

„Care carantină?”, a continuat jurnalistul Ben Grubb.
„Activitățile recreative sunt permise, dar două familii diferite pe aceeași barcă?”

Statul australian New South Wales, din care face parte și orașul Sydney, se confruntă cu înmulțirea cazurilor de Covid-19 cu noua tulpină Delta. Autoritățile au impus carantina timp de două săptămâni și au anunțat prelungirea cu încă o săptămână.

Foto: Hepta; Daily Mail

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod