Jon Bon Jovi, mai mult OM decât star: Cum arată meniul în restaurantele sale, unde nevoiașii mânâncă gratis


Jon Bon Jovi se ține de cuvânt când promite ceva. El a deschis două restaurante în care oamenii nevoiași pot mânca fără să plătească. Iată cum arată meniul!
Fapte, nu vorbe! Dacă și alți oameni cu posibilități ar fi la fel de serioși și generoși ca Jon Bon Jovi, lumea ar fi mai bună. Unul dintre cei mai importanți și mai influenți artiști din lume, Jon Bon Jovi este un activist politic și se implică în activități caritabile.

Peste 100.000 de meniuri servite


Deloc interesat de un capital de imagine, ceea ce aproape toate vedetele caută adesea, starul a deschis două restaurante caritabile în care oamenii săraci pot mânca fără să plătească. Iar până acum, aceste localuri au servit peste 104.800 de meniuri.

Restaurantele au fost deschise de o organizație non-profit condusă de Fundația JBJ, care poartă inițialele lui Jon Bon Jovi. Meniurile nu au prețuri, iar plata fiecărei mese este opțională, scrie Bright Side.



Cei care pot plăti sunt rugați să facă o donație de 20 de dolari, iar cei care nu au bani, chiar și oamenii fără adăpost, sunt bineveniți să mănânce și să lucreze ca voluntari în bucătărie. E un sistem bine pus la punct, care se poate autosusține și le este de mare folos persoanelor aflate în dificultate.

Oricine este binevenit la masă


Potrivit site-ului restaurantelor, 51% din meniurile servite în fiecare zi sunt plătite din donații. Restul de 49% sunt acoperite de munca voluntarilor fără posibilități financiare, econimisindu-se astfel cheltuielile cu salariile. Astfel, restaurantele își respectă unul dintre motto-urile afișate: "Oricine este binevenit la masă".

Primul local s-a deschis în octombrie 2011, în zona Red Bank din New Jersey, Statele Unite, locul în care s-a născut Bon Jovi și care a dat numele celui de-al patrulea album, lansat în 1988. Al doilea s-a deschis în 2016, lângă Toms River, o zonă devastată de uraganul Sandy în 2012.

Proiectul său social este un succes confirmat. "Misiunea noastră a fost întotdeauna să realizăm o schimbare pozitivă și să rezolvăm problemele foametei și a lipsei de locuințe", a explicat artistul la deschiderea celui de-al doilea restaurant.

"Meniurile nu au preț. Așa că dacă sunteți la ananghie, puteți veni aici să participați. Asta înseamnă să strângeți mesele, să spălați farfurii, să lucrați în grădina noastră", a mai spus rockerul, citat de Billboard.

Trei feluri de mâncare


Cei care vor să mănânce la Soul Kitchen nu au nevoie de rezervare. Primesc în schimb un loc la o masă, în funcție de sosire și pot mânca laolaltă cu oameni străini, ceea ce îi ajută să socializeze și să nu se simtă singuri. Iar cei care sunt cei mai necăjiți au întotdeauna prioritate la masă.

Meniul include trei feluri de mâncare, iar preparatele sunt gătite cu ingrediente organice, bogate în elemente nutritive, cultivate în grădina restaurantelor sau în ferma fundației.

Felul întâi constă în supă sau salată. Felul principal include carne roșie sau pește, dar sunt disponibile și variante vegetariene sau fără gluten. În fine, desertul variază în funcție de sezon. La fiecare zece zile, meniul, care poate fi consultat și pe site-ul restaurantelor, se schimbă.

Proiectele umanitare susținute de Jon Bon Jovi


Pe lângă cele două restaurante, fundația lui Jon Bon Jovi s-a implicat și în alte proiecte umanitare.

Organizația a construit case în Philadelphia pentru oamenii străzii, inclusiv pentru tineri și veterani de război. Totodată, a construit un centru care ajută tinerele mame și copiii lor și a finanțat un adăpost care oferă paturi și îngrijire medicală pentru persoanele fără adăpost.

Fundația creată de Bon Jovi și soția lui, Dorothea Hurley, are o misiune clară: "Să rupem cercul foametei, sărăciei și lipsei de locuințe prin dezvoltarea parteneriatelor de dezvoltare, să creăm programe și să oferim burse pentru a susține organizațiile inovative în beneficiul comunităților."

Organizația non-profit a lansat, de asemenea, un program care îi învață pe oamenii nevoiași cum să redacteze un CV pentru angajare, cum să se prezinte cât mai bine la interviurile de angajare și le oferă acestora asistență financiară și juridică gratuită.


Foto: Bright Side, Hepta

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod