Gestul superb al unui judecător în momentul în care o mamă a ajuns în fața lui: I-a ținut copilul în brațe în timp ce ea rostea jurământul

Ce înseamnă să fii om, indiferent de funcție! Un judecător american i-a luat în brațe copilul unei tinere mame pentru ca aceasta să poată depune liniștită jurământul.

Protocolul, formalitățile și birocrația din instituțiile publice lasă foarte puțin loc pentru omenie. Știm bine asta cu toții - de multe ori, când avem nevoie de ajutor, ne-am dori ca funcționarul de la ghișeu să fie mai înțelegător, mai răbdător și, dacă se poate, să arate un dram de empatie. Să fie om. Și ce bine e când, contrar așteptărilor negative și temerilor tale, dai de cineva care nu doar că îți zâmbește dar face un mic gest care te ajută!

Nu te-ai aștepta, însă, în niciun caz, ca un judecător să coboare de la importanța funcției sale și să-ți arate tocmai ție că, în fond, este și el tot un om.

Surpriza aceasta plăcută a avut-o o tânără mamă din Statele Unite, proaspăt absolventă de Drept, Juliana Lamar, în ziua în care a depus jurământul pentru intrarea în Baroul din Tennessee condus de judecătorul Dinkins.

După finalizarea studiilor, absolvenții de Drept trebuie să intre într-un Barou pentru a obține dreptul de practică într-un stat american. Barourile de stat funcționează ca asociații profesionale ale avocaților, fiind dedicate în general reglementării profesiei în jurisdicția pe care o acoperă și pentru susținerea activității membrilor.

În ziua aceea, Juliana ar fi trebuit să-l lase acasă pe băiețelul său, Beckham, în vârstă de un an.

Dar judecătorul, care a fost și mentorul tinerei de-a lungul pregătirii sale, i-a zis să-l ia cu ea, ca să fie prezent la acest moment important din viața sa. Iar înainte de jurământ, Dinkins s-a oferit să-i țină copilul în brațe.

 

Cu o foaie într-o mână, de pe care citea jurământul, conform procedurii, și cu Beckham în cealaltă, judecătorul Dinkins a condus ceremonia.

Și nu doar că l-a ținut pe băiat în brațe, dar l-a făcut pe micuț să se simtă bine și să râdă.

Înregistrarea video realizată în sala de la Curtea de Apel din Nashville a devenit virală pe Twitter, având peste 655.000 de vizualizări, peste 54.000 de like-uri și fiind redistribuită de 10.000 de ori.

 

N-a fost ușor pentru Juliana să-și termine studiile, cu un copil mic în grijă, însă soțul ei, Javon, și mama sa au susținut-o permanent și au îndemnat-o să continue facultatea, scrie Fox News.

Iar cu un judecător care știe să fie, înainte de toate, OM, totul e mai ușor.

 

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod