Heather Locklear, la un pas de cămașa de forță: Vedeta din „Melrose Place“, luată pe sus la psihiatrie

Vedeta din serialul „Melrose Place“ a fost pusă sub strictă observație psihiatrică după ce s-a bătut cu partenerul ei și l-a dat afară din casă.

Continuă zig-zagul din viața actriței Heather Locklear. După o perioadă presărată cu numeroase incidente, arestări și internări pentru tratament medical, ea a comis încă un pas greșit, iar consecințele încep să se înăsprească, pe măsura faptelor sale. Locklear a fost plasată sub codul psihiatric 5150, ceea ce înseamnă că ea va fi reținută în spital până la 72 de ore pentru evaluare și tratament de specialitate, a dezvăluit o sursă din familia ei pentru cotidianul britanic Daily Mail.

Decizia a fost luată după ce actrița s-a bătut din nou cu logodnicul ei, Chris Heisser, și l-a dat afară din casă.

Ultimul episod de violență survine după o lungă serie de evenimente asemănătoare în care Locklear a fost implicată.

Actrița în vârstă de 57 de ani a fost arestată ultima dată în luna iunie, după ce a băut o sticlă de tequila și și-a avariat mașina lovind-o de un stâlp din apropierea casei sale. Ea i-a atacat apoi pe polițiștii chemați printr-un apel de urgență și a fost arestată pentru ultraj. A doua zi a fost eliberată, dar a ajuns la spital, șase ore mai târziu, după o supradoză de droguri.

Episodul a survenit după ce cu o săptămână înainte actrița a fost încătușată și dusă la spital pentru că a lovit-o pe mama sa, Diane, în vârstă de 85 de ani, și a amenințat că se va împușca. Locklear a fost plasată atunci sub codul psihiatric 5250, care durează 14 zile și prevede un tratament de detoxifiere de cinci zile și o evaluare mentală.

Codul psihiatric 5150, care impune internarea obligatorie până la 72 de ore, sugerează agravarea stării psihice a pacientului.

Actriţa care a mai jucat în "T.J.
Hooker" are la activ mai mulţi ani de abuzuri de droguri şi probleme precum anxietatea. În septembrie anul trecut, ea a fost arestată după ce a intrat cu maşina, un Porsche, în şanţ, în timp ce conducea spre casa iubitului său. Ancheta a relevat că Heather nu se afla sub influenţa unor substanţe interzise şi a scăpat de cercetarea penală.

În 2011, când avea o relaţie cu Jack Wagner, fostul coleg de distribuţie din serialul "Melrose Place", ofiţerii de la LAPD au intervenit la locuinţa ei fiindcă cei doi au început să se certe şi să se bată. Nici atunci nu a fost începută o cercetare penală, întrucât Heather şi Jack s-au prezentat la o întâlnire la Procuratura din Los Angeles şi au convenit să stingă orice diferend şi să nu emită pretenţii reciproce.

În 2008, Locklear a fost oprită de Poliţie în timp ce se afla la volan, sub suspiciunea de conducere în stare de ebrietate.
Agenţii au observat că ea conducea haotic, iar un martor a declarat că tura anormal motorul. Testul a arătat că ea nu consumase alcool sau droguri, dar a fost pusă sub acuzare pentru conducere sub influenţa unor substanţe interzise. Procurorul districtual Lee Carter a conchis atunci că este posibil ca medicamentele pe care actriţa le lua pentru a-şi trata anxietatea să-i fi afectat capacitatea de a conduce în siguranţă un autovehicul. Heather a pledat nevinovată, iar acuzaţia a fost retrasă. Judecătorul a condamnat-o la trei ani de suspendare cu perioadă de probă, i-a dat câteva puncte de penalizare auto şi o amendă de 700 de dolari, relatează Daily Mail.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod