Ed Sheeran s-a căsătorit în secret cu iubita lui din copilărie: Ce poveste frumoasă de dragoste!


Cântăreţul britanic s-a însurat în secret cu iubita lui din copilărie, Cherry Seaborn. Nunta a avut loc înainte de Crăciun.
Artistul pop în vârstă de 28 de ani și iubita lui, Cherry Seaborn (26 de ani) s-au căsătorit într-o ceremonie secretă, desfășurată la reşedinţa din Suffolk a starului, la care au participat doar câțiva membri ai familiei şi prieteni vechi. Cu totul, aproximativ 40 de persoane au fost prezente la eveniment, relatează Daily Mail.

"Au fost doar 40 de persoane, așa că n-au venit nici Taylor Swift, nici directorii de la casele de înregistrări, niciun membru al familiei regale și nici prietenii celebri. El nu și-a dorit agitație, ci doar ceva pentru ei, doar o mică nuntă de iarnă"
, a spus o sursă pentru The Sun.

Cuplul plănuiește organizarea unei petreceri mari la sfârşitul verii pentru a sărbători evenimentul cu mai multă lume, a mai spus sursa menționată.

Sheeran şi Seaborn se cunosc din copilărie, dar au devenit un cuplu în 2015 şi s-au logodit în ianuarie 2018.

Autorul hit-ului "Shape Of You" a anunţat în ianuarie 2018 că se va căsători cu prietena sa din copilărie, Cherry Seabron, jucătoare de hochei. "M-am logodit chiar înainte de Anul Nou.
Suntem foarte fericiţi şi îndrăgostiţi iar pisicile noastre sunt răsfăţate"
, i-a anunţat cântăreţul pe cei 18 milioane de urmăritori pe Instagram, publicând o fotografie în care îşi sărută logodnica.

Sheeran a declarat anterior că au decis să poarte verighete pentru ca nimeni să nu afle când se vor căsători.

Deţinător a patru premii Grammy și considerat un fenomen al genului folk-pop, Ed Sheeran, a fost cel mai bine vândut artist al anului 2017, potrivit International Federation of the Phonographic Industry, organizaţia care reprezintă interesele industriei de înregistrări muzicale la nivel global, notează Mediafax.
Albumul lui Sheeran "Divide", al treilea din cariera sa, a fost cel mai bine vândut material discografic în 2017, iar "Shape of You" a fost single-ul care a înregistrat cele mai mari vânzări, potrivit organizaţiei.

Ed Sheeran va susţine un concert pe Arena Naţională din Bucureşti pe 3 iulie, parte a turneului mondial pentru promovarea albumului "Divide".


Foto: Hepta, Daily Mail

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod