Dolph Lundgren se ţine bine la 58 de ani. Cum arată acum actorul

de Daniel Dumitrescu, 7 Octombrie 2016
Dolph Lundgren

Starul filmelor de acţiune din anii '80 arată mai tânăr în costum şi cămaşă şi nu şi-a pierdut forma fizică impunătoare.

Nu-i cel mai tânăr şi nici cel mai în vârstă din gaşca celor patru "magnifici" care făceau filme de acţiune în anii '80. Stallone are 70 de ani, Schwarzenegger are 69, iar Dolph Lundgren are 58 de ani, dar arată mai bine decât Van Damme, cu trei ani mai tânăr decât el. Nu-i rău deloc, ţinând cont de efortul la care aceşti "coloşi" şi-au supus organismul şi de excesele de tot felul pe care şi le-au permis în tinereţe.

La 30 de ani de la succesul pe care l-a înregistrat cu apariţia din "Rocky IV", actorul suedez nu şi-a pierdut nici forţa, nici şarmul - arată la fel de bine şi în costum, dar şi pe plajă.
Dolph a fost fotografiat recent după ce a luat masa la restaurantul The Palm, din Beverly Hills, California. Îmbrăcat într-un costum bej, cu cămaşă albă, ţinută care-l prindea foarte bine, actorul era relaxat şi părea că are 48 de ani, nu cu un deceniu mai mult.

Dolph Lundgren costum

De altfel, când se îmbracă elegant, Dolph este cu totul alt personaj decât cel din filmele de acţiune - în martie, starul a venit la premiera filmului "London Has Fallen", la Arclight Cinemas din Los Angeles, purtând pantaloni albi, o cămasă cu dungi subţiri bleumarin şi albe şi un sacou bleumarin, o ţinută care îi venea perfect şi îl întinerea.

Dolph Lundgren

Dar nu numai haina îl face pe om, ci mai trebuie şi omul să facă ceva ca să arate bine.

Iar actorul din "The Expendables" ştie cum să se menţină în formă, dovadă fotografiile făcute în vară, la Saint Tropez, în care era surprins în timp ce ieşea din mare. La vârsta lui, trupul atletic şi tonifiat îl recomandă în continuare pentru genul de filme care l-a consacrat.

Dolph Lundgren plaj?

Întrebat cum se menţine în formă, Lungdren a mărturisit pentru revista Men's Fitness că a refuzat să-şi lase anii să devină o povară. "Trebuie să gândeşti mai mult şi să fii mai deştept.

Să-ţi pui întrebări de genul ăsta şi să găseşti răspunsul la ele: Cum mă simt azi? Ce o să fac mâine? Voi călători? O să am nişte mici accidentări? Nivelul meu de energie scade?", a spus el.

Lungdren a adăugat că, pe măsură ce anii trec, recuperarea după efort este mai grea: "Când ai 25 de ani, e suficient să mergi la sală sau să alergi şi treci peste asta. Poţi să faci asta şi când eşti bătrân, dar vei plăti preţul a doua zi", a spus el.


Foto: Hepta

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod