Acum, dacă nu joacă, Hopkins pictează sau cântă la piac. A scos un album de muzică clasică compusă de el, "Composer", interpretată de Orchestra Simfonică din Birmingham, în 2011, care a fost bine primit de critică. "Hopkins compune cu un fler şi încredere considerabile", a scris un critic, iar Amazon i-a cotat materialul cu patru stele.
De pictat s-a apucat la îndemnul Stellei, care l-a văzut cum desena pe manuscrisele cu scenarii - apropo, îşi citeşte rolurile cam de 250 de ori, până când le poate recita şi în somn. Când a văzut ce semne desena, soţia i-a zis să încerce să picteze: "Şi dacă n-o merge, n-o să te bage nimeni la puşcărie."
A văzut ea ceva: acum, lucrările lui se vând cu câteva mii de dolari, iar Hopkins îi arată interlocutoarei sale câteva, pozate cu telefonul mobil: sunt expresioniste, pline de culori aprinse. "Culori sud-americane, Stella e columbiană", îşi explică stilul exuberant.
"Nu votez pentru că n-am încredere în nimeni"
"Mai pune-mi întrebări!", o roagă pe Miranda Sawyer, în timp ce fotograful de la The Guardian îşi aranjează sculele. Ce ziarist n-ar fi încântat să audă una ca asta?! Discuţia ajunge la animale - el şi Stella adăpostesc câini şi pisici abandonaţi. Apoi vorbesc despre politică. Lui Hopkins nu-i pasă de Trump; nu mai votează şi explică ce-l nemulţumeşte: "Nu votez pentru că n-am încredere în nimeni. Noi, oamenii, niciodată n-am făcut-o cum trebuie. Suntem o mare troacă şi suntem la începutul evoluţiei noastre. Priviţi înapoi în istorie: avem secolul al XX-lea, cu uciderea a 100 de milioane de oameni, cu doar 80 de ani în urmă. Războiul din 1914-1918, Războiul Civil din America, un masacru, o baie de sânge... Nu ştiu dacă există un tipar în asta, dar este extraordinar să te uiţi la asta şi să capeţi o perspectivă. Cred că dacă ăsta este sfârşitul, noi nu mai putem face nimic, o să bubuie tot, orice s-ar întâmpla."
Actorul evită acum politica. Vrea să-şi ţină mintea liniştită. "În America sunt obsedaţi cu hrana sănătoasă. Îţi spun că dacă mănânci junk food, te îngraşi şi mori. Ei bine, televiziunea merge cu bani şi cu puterea corporaţiilor şi a sponsorilor. E junk food pentru creier. E toxic", subliniază.
Când nu este ocupat, comandă online cărţi şi le trimite prietenilor - "Wake Up And Live!", de Dorothea Brande, "The Life-Changing Magic Of Not Giving A F**k", de Sarah Knight – sau se uită la filme vechi la televizor sau pe iPad. A fost fascinat de "Breaking Bad", acum îi place să urmărească "Midsomer Murders", "The Persuaders" şi "Rosemary & Thyme".
Discuţia a ajuns şi la subiectul mişcării #MeToo. Hopkins spune despre Harvey Weinstein: "Nu-l ştiam ca persoană, despre toate problemele sexuale. Ştiam că e un tip grobian şi un tiran. Dar l-am evitat, n-am vrut să am de-a face cu astfel de oameni. Agresori", spune, explicând că nu-i place să calce pe cadavre: "Îi înţeleg pe oamenii care sunt agresori. Au problemele lor. Nu-i pot judeca eu, fiindcă este inacceptabil. N-am chef să dansez pe mormântul nimănui."
"Acceptă viaţa aşa cum este. Fii recunoscător pentru că trăieşti"
Poate că e surprinzător ca un actor de talia lui să se retragă din tot acest vârtej imens al acuzaţiilor de abuz care zboară din toate părţile, de nu mai înţelege nimeni cine-i victimă şi cine-i călău. Dar Hopkins crede că toţi putem fi teribili şi toţi putem fi drăguţi. Faima şi puterea n-au nimic de-a face cu asta, spune el. "Viaţa te învaţă cum să trăieşti dacă trăieşti destul", spunea cândva cântărețul american de muzică jazz Tony Bennett, iar acest citat rostit de Miranda Sawyer l-a încântat pe Anthony Hopkins: "Extraordinar! Ce lucru minunat să spui aşa ceva! Ştii, când întâlnesc tineri care vor să joace şi să fie faimoşi, le spun că atunci când ajungi în vârful pomului nu-i nimic acolo. Aproape totul este nonsens, aproape totul este o minciună. Acceptă viaţa aşa cum este. Fii recunoscător pentru că trăieşti."
La finalul discuţiei, îi arată Mirandei o poză din telefonul lui. Este el, când avea trei ani, cu tatăl lui, pe plajă. Bărbatul rânjeşte, iar micul Hopkins, cu pletele aurii, e undeva între râs şi plâns. "Eram supărat pentru că tocmai mă apucase o tuse."
Păstrează această imagine pentru că-i aminteşte de cât de departe vine. "Mă gândesc, Doamne Dumnezeule, aş fi putut fi în Port Talbot. Poate mort sau muncind în brutăria tatălui meu. Dintr-un motiv inexplicabil, sunt aici şi nimic din toate astea n-are sens. Şi mă uit la el şi zic: <<Te-ai descurcat bine, puştiule!>>".
Anthony Hopkins. 80 de ani. Un uriaş.
Foto: Hepta
Posteaza comentariu