Doi gemeni identici, două diete: Unul vegan, celălalt omnivor. Cine a slăbit mai mult?

Timp de trei luni, doi gemeni identici au urmat diete diferite. Apoi au primit rezultatele.

Einstein vorbea despre "paradoxul gemenilor", când unul este trimis cu o rachetă în spațiu, iar celălalt rămâne pe Pământ. În acest experiment, datorită relativității spațiului, geamănul de pe Pământ îmbătrânește mai mult. Întrebarea este: cine sunt gemenii identici pe care putem testa o asemenea teorie? Cei mai potriviți sunt gemenii Turner, Hugo și Ross, care fac expediții pe mai multe continente, pedalează, escaladează munți și încearcă tot felul de aventuri împreună.

După numeroase proiecte de anduranță, cei doi gemeni s-au hotărât să exploreze lumea dietei. Timp de 12 săptămâni, din ianuarie până în martie, Hugo a urmat o dietă vegană, în timp ce Ross a urmat o dietă omnivoră, fără restricții în ce privește carnea. Ei au fost monitorizați de o echipă de cercetători de la King’s College, care le-au urmărit greutatea, nivelul colesterolului, procentul de grăsime din corp și alți parametri.



Ideea fraților Turner a fost că, din moment ce sunt identici genetic, compararea efectelor dietei lor ar fi mai legimită decât în alte cazuri.

În intervalul de 12 săptămâni, Hugo și Ross au continuat antrenamentele de anduranță de cinci-șase ori pe săptămână pentru că trebuiau să se pregătească pentru viitoarele lor expediții.

Cei doi gemeni au avut mese cu un aport caloric apropiat și au prezentat experimentul pe Instagram, Twitter, Facebook, YouTube și pe site-ul lor. La final, cine credeți că s-a îngrășat mai mult?

Ce arată rezultatele


Hugo, cel cu dieta vegană, a început experimentul cu o greutate de 84 de kilograme și un indice de grăsime corporală de 13% și l-a încheiat cu 1,81 kilograme mai puțin și 12% grăsime corporală. Nivelul său de colesterol a scăzut. După 12 săptămâni de dietă vegană, Hugo a simțit o creștere a nivelului de energie, explicabil și pentru că glicemia lui nu a scăzut la fel de des ca înainte.

Din același motiv, nivelul său de concentrare s-a îmbunătățit.



Totuși, au existat și câteva aspecte negative: Hugo a mărturisit că, din motive necunoscute, libidoul său a scăzut, dar recunoaște că acest efect secundar poate să nu fie întâlnit la toți cei care urmează o dietă vegană.

Să trecem acum la Ross: el a început testul cu o greutate mai mică decât Hugo, 79 de kilograme, și cu 13% grăsime corporală. Cu dieta omnivoră, el a câștigat 4,5 kilograme de masă musculară și 1,8 kilograme de grăsime. Procentul de grăsime corporală a urcat la 15%, iar greutatea lui la sfârșitul experimentului a ajuns la 85 de kilograme. Nivelul de colesterol a rămas consistent după 12 săptămâni.



Cei doi gemeni au spus că ar vrea să repete experimentul, dar pe o perioadă mai mare, de șase luni, pentru a obține rezultate mai clare.

Avantajul dietei vegane


Cercetătorii au colectat și mostre din fecale la începutul și la sfârșitul experimentului și au descoperit câteva lucruri interesante.

Flora intestinală a lui Hugo a căpătat o rezistență mai mare la boli cronice precum diabetul de tip 2 și obezitatea, ceea ce demonstrează că dieta vegană ajută la reducerea riscului de îmbolnăvire prin dezvoltarea microbiomului.

În plus, diversitatea florei intestinale a celor doi gemeni s-a modificat datorită dietelor urmate. Microbiomul lui Ross a fost mai puțin influențat de regimul omnivor, dar a rămas mai diversficat decât cel al veganului Hugo.



În urma experimentului, gemenii au convenit să introducă în alimentația lor mai multe substitute vegane pentru că au observat efectele pozitive ale acestei diete. Însă ei nu au luat decizii radicale în privința nutriției, așa că nu au devenit vegani.

La capătul celor 12 săptămâni de teste, concluzia lor este că au nevoie de cât mai multe legume și fructe în alimentație, dar diversitatea și flexibilitatea sunt cheia unei diete sănătoase.

Citește și: Transformarea senzațională a unui bărbat.
Din cerșetor a ajuns să arate ca un actor!

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod