Cărțile de colorat pentru adulți: 6 beneficii pentru sănătate

Poate asociezi cărțile de colorat cu anii copilăriei, dar această activitate are un rol terapeutic, iar îmbinarea culorilor și a modelelor este la fel de utilă și interesantă și la vârsta adultă.
Potrivit specialiștilor, arta de a îmbina diferite nuanțe pentru a obține imagini semnificative are beneficii importante la nivel fizic și emoțional. Folosește cu încredere cărțile de colorat de fiecare dată când ai avut o zi stresantă, aglomerată sau cu multe momente tensionate. Alege-ți culorile tale preferate și vei vedea că, în timp ce te concentrezi asupra imaginii pe care o realizezi, emoțiile negative vor dispărea și vei fi din nou bine dispus.

 
Iată care sunt principalele beneficii pe care ți le asigură cărțile de colorat pentru adulți:

 
1. Elimină stresul

În urma studiilor realizate s-a constatat că atunci când colorezi creierul se relaxează, fiind eliminate simptomele problematice caracteristice situațiilor în care te îngrijorezi sau te sperii. De asemenea, utilizarea cărților de colorat activează partea creierului care susține creativitatea. Persoanele care colorează modele complicate pentru a readuce la viață imaginile alb-negru se confruntă mult mai rar cu anxietatea și găsesc mai ușor soluții în situațiile critice.

 
2. Sunt un exercițiu al minții

Coloratul stimulează creativitatea și gândirea logică, fiind asemănător cu un antrenament la nivel mintal. Această activitate este considerată un exercițiu util pentru creier deoarece activează ambele părți ale cortexului, favorizând coordonarea mișcărilor și direcționarea corectă a fiecărei acțiuni.
Când selectezi nuanțele dorite folosești partea creierului responsabilă pentru gândirea logică deoarece vizualizezi cum ți-ai dori să arate imaginea la final, iar când îmbini culorile utilizezi creativitatea. Această combinație stimulează funcțiile cognitive până la vârste înaintate, așa că nu renunța la cărțile de colorat nici dacă te apropii de vârsta de pensionare.

 
3. Se aseamănă cu meditația

Ai încercat să meditezi dar nu te-ai putut adapta când a trebuit să stai într-o liniște perfectă? Din fericire nu este singura modalitate pentru a te concentra asupra propriei persoane. Psihologul Carl Jung considera că persoanele care colorează modele de mandala vor obține aceleași beneficii asociate cu o sesiune de meditație și anume calmul și conștientizarea propriilor emoții. În opinia sa mandala era o reprezentare a complexității fiecărei persoane. A utilizat această activitate pentru a favoriza vindecarea pacienților deoarece era convins că asigură o reconciliere cu propria persoană și elimină conflictele interioare și tensiunea.

 
4. Înlocuiește gândurile negative cu cele pozitive

Te copleșesc grijile legate de facturi, sănătate, familie sau pur și simplu ai o viziune gri asupra viitorului? Colorează și gândurile negative vor deveni mult mai îndepărtate. Astfel, dacă te vei concentra asupra combinării culorilor și a modului în care le utilizezi, ciclul de gândire negativă va fi înlocuit cu optimism și o abordare pozitivă în ansamblu.
„În special când îți plac foarte mult culorile utilizate sau imaginea pe care vrei să o finalizezi, gândurile pozitive vor apărea din ce în ce mai des.
Culorile creează efecte neurologice puternice și reduc pulsul mărit din cauza agitației”
, explică dr. Stan Rodski, neuropsiholog.

 
5. Te ajută să treci peste traume

Persoanele care pot controla modul în care reacționează corpul la traume sunt mult mai rezistente și își vor reveni mai repede. Dacă treci prin momente dificile, ai pierdut o persoană apropiată sau trebuie să ai grijă de o rudă bolnavă, coloratul te va ajuta să te adaptezi și să acționezi conform circumstanțelor, fără să te lași acaparat de tristețe. De asemenea, coloratul este util și pentru perioadele de convalescență sau dacă tocmai ai trecut printr-o operație dificilă și vei avea nevoie de un timp mai lung de recuperare.
Cercetătorii de la Universitatea Thomas Jefferson au demonstrat că această activitate reduce stresul, anxietatea și depresia asociate cu tratamentele împotriva cancerului urmate de femei.

 
6. Te ajută să-ți faci noi prieteni

Da, este posibil să colorezi și să-ți faci mai mulți prieteni. Această activitate devine din ce în ce mai populară, așa că poți găsi grupuri care o practică în anumite zile ale săptămânii, fiind o ocazie ideală pentru a interacționa cu ceilalți în timp ce realizezi imagini care îți plac și alegi noi culori pentru a schimba efectele finale.
Aceste cluburi de colorat sunt foarte utile pentru persoanele care suferă de anxietate socială deoarece le oferă ocazia de a cunoaște oameni noi fără să se simță stânjenite sau să le fie teamă că vor spune ceva greșit.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod