Lenny Kravitz, un tată mândru: Fiica lui este un model de succes

de Daniel Dumitrescu, 8 Februarie 2018

La 29 de ani, Zoe Kravitz are o carieră solidă de actriţă şi se remarcă şi ca model. Fiica celebrului rocker vorbeşte despre amploarea pe care hărţuirea sexuală a luat-o în societate.

Parcă a fost ieri! Cu ani în urmă, Lenny Kravitz era un tătic mândru de fetiţa lui care îi seamănă foarte mult. Astăzi, celebrul artist e la fel de mândru, dar mogâldeaţa cu care se fotografia cândva a crescut şi este o femeie cu o carieră în ascensiune, apreciată pentru frumuseţea sa şi pentru talentul pe care îl exprimă în rolurile sale şi în postura de model.

Cunoscută pentru numele special pe care îl poartă şi pentru apariţiile din serialele "Big Little Lies" şi "Californication", Zoe Kravitz este o feministă convinsă şi a purtat o ţinută neagră la gala Globurilor de Aur, în semn de protest faţă de abuzurile sexuale la care sunt supuse femeile.

Ea a explicat pentru Fashion Magazine de ce este important ca mişcarea "Time's Up" care luptă împotriva hărţuirii sexuale a femeilor să se facă auzită. "Se întâmplă în orice domeniu. Femeile sunt agresate sexual şi forţate să accepte aşa ceva pentru că sunt mame singure sau imigrante", a spus Zoe. "Sunt atât de multe situaţii în care femeile sunt forţate să tacă. Pentru mine, ideea de a purta negru a fost pentru a da o voce celor care nu o au acum. A fost doar o rochie, dar a reprezentat mult mai mult", a adăugat actriţa.

Fiica vedetei din serialul "The Cosby Show", Lisa Bonet, şi a rockerului Lenny Kravitz consideră că este nevoie de timp pentru ca această mişcare să capete forţă şi să facă schimbări semnificative în societate. "Cred că trebuie să aşteptăm. Va dura mult şi e nevoie de concentrare pentru a porni o mişcare", a spus ea.

În interviul publicat de Fashion Magazine, pentru care a şi pozat, Zoe Kravitz a vorbit şi despre experienţa de a lucra cu actori importanţi în serialul "Big Little Lies", precum Nicole Kidman şi Reese Witherspoon. "Am nevoie să fiu lângă oameni lângă care mă simt în siguranţă, indiferent că este un mediu personal, profesional sau unul creativ. Trebuie să ai lângă tine oameni care te susţin orice ar fi, ca să te poţi exprima şi folosi fiecare şansă", a mărturisit ea.

"Dacă te temi că vei da greş sau că vei fi judecat după un eşec, e greu să te bucuri de tot ce e mai bun... Asta a fost minunat la <<Big Little Lies>>. A fost un grup minunat. Fiecare a putut să strălucească"
, a mai spus Zoe.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod