Gladiatorul supraponderal: Russell Crowe arată ca un bunic, cu burtă şi barbă

de Daniel Dumitrescu, 12 Iunie 2018

La începutul anilor 2000 eroul din „Gladiatorul“ era unul dintre cei frumoşi bărbaţi din lume. Între timp, Russell Crowe s-a îngrăşat, şi-a lăsat o barbă stufoasă şi arată îmbătrânit.
Ca un australian adevărat, starul de cinema nu-şi face probleme în privinţa aspectului său, deşi, la 54 de ani, arată de parcă ar avea vreo 70. Russell Crowe pare să se simtă în largul lui cu surplus de kilograme şi cu barba neîngrijită care l-au făcut aproape de nerecunoscut. Iar burta lui încăpătoare are destul loc pentru câteva pahare de bere, pe care starul le-a savurat luni, la o terasă din Florenţa.

Îmbrăcat sport, cu pantaloni scurţi negri şi cu un maiou bleumarin, câştigătorul premiului Oscar era încălţat cu pantofi de alergare albaştri şi purta pe cap o şapcă albă cu iniţialele echipei sale preferate, South Sydney Rabbitohs. Cu ochelarii de soare pe nas, el a vizitat, alături de asistenta sa, şi de un prieten, principalele obiective turistice din oraşul italian, oprindu-se pentru a face o poză cu telefonul.
După un repaus de o bere-două, Crowe şi-a încheiat turul prin Florenţa.

Vzita actorului face parte dintr-un turneu european în care el a mai inclus şi Londra. El a ajuns în Florenţa după ce săptămâna trecută s-a aflat la Roma, unde a participat la o proiecţie în scopuri caritabile a filmului său "Gladiatorul", în parcul arheologic de la Colosseum, şi a întâlnit-o pe fosta parteneră din această producţie, Connie Nielsen, care a jucat rolul Lucillei, relatează Daily Mail.

La eveniment a participat şi Francesco Totti, fostul căpitan al echipei de fotbal AS Roma, o figură legendară a capitalei Italiei, care a pozat cu Russell Crowe.


Foto: Hepta, Daily Mail

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod