Brigitte Macron își neagă vârsta după operația estetică: Prima Doamnă a Franței, în jeanși și pantofi sport - FOTO

La 66 de ani, soția președintelui francez Emmanuel Macron face tot posibilul pentru a arăta mai tânără. După recenta operație estetică, ea a adoptat o ținută casual care îi venea foarte bine.

Diferența de vârstă, de 25 de ani, dintre soții Macron reprezintă o sursă de presiune pentru acest cuplu, dar cei doi fac tot posibilul pentru a-și păstra o percepție publică favorabilă. După operația estetică pe care a suportat-o în iulie, Prima Doamnă a Franței și-a reluat aparițiile publice și este într-o formă fizică foarte bună. Ea i-a stat alături lui Emmanuel Macron la întâlnirea pe care acesta a avut-o cu Vladimir Putin și apoi cu prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, dar și la Summitul G7 de la Biarritz, în sud-vestul Franţei, eveniment care a debutat sâmbătă.

Brigitte Macron și-a luat în serios rolul de gazdă și le-a invitat duminică pe Primele Doamne ale liderilor care participă la summitul G7 să descopere cultura bască în pitorescul sat Espelette, renumit pentru ardeiul său iute.

Departe de ambianţa de muncă a summitului, şase soţii ale liderilor de stat sau de guvern, au asistat la o demonstraţie de dansuri populare şi la un concert de cântece basce, înainte de a se întâlni cu locuitori sau comercianţi pe străzile din Espelette, la circa 30 de kilometri de Biarritz.

Apoi, ele s-au deplasat la Cambo-les-Bains, pentru a fi primite cu Aurresku, dans tradiţional, înainte de a vizita Muzeul Edmond Rostand, autorul piesei de teatru "Cyrano de Bergerac".

Brigitte Macron a dorit să le facă pe invitatele sale să descopere "cultura şi patrimoniul basce" şi "iniţiativele locale în materie de protecţie a oceanelor", au precizat surse din anturajul său.

În afară de Melania Trump, au fost prezente Akie Abe, soţia liderului nipon Shinzo Abe, Cecilia Morel, cea a chilianului Sebastian Pinera, Jenny Morrison, soţia premierului australian Scott Morrison, precum şi soţiile lui Donald Tusk, preşedinte al Consiliului European, şi al lui David Malpass, preşedintele Băncii Mondiale.

Brigitte Macron a strălucit, într-o rochie roșie, în compania bunei sale prietene, Melania Trump, cu care s-a întreținut mult timp.

Duminică, doamna Macron a adoptat o ținută casual, compusă din jeanși mulați strânși cu o curea roșie, cămașă albă cu mâneci lungi și pantofi sport albi, în care arăta ca o vedetă.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod