Când o femeie își pune ceva în cap: Coafeza care și-a dat demisia și a devenit pilot de avion


Niciodată nu-i prea târziu ca să-ți împlinești un vis, iar povestea acestei femei confirmă că totul este posibil când îți dorești ceva foarte mult.
Poate că multora li se pare un nonsens treaba asta cu "niciodată nu-i prea târziu", mai ales când o spun unii de la adăpostul vieții lor împlinite, în care orice pare posibil, dar Sara Johansson este dovada vie că acest principiu dă rezultate. Cu 22.600 de admiratori pe Instagram, ea reprezintă un exemplu pozitiv pentru mulți oameni, povestea sa continuând să-i inspire pe cei care năzuiesc să-și schimbe viața.

Johansson era coafeză înainte de a-și descoperi chemarea în cabina de pilotaj a unui Boeing. Deși în adolescență îi era teamă de zborul cu avionul, Sara spune acum că nu se simte mai bine altundeva decât la manșa aparatului de 60 de tone, relatează Bored Panda.

Când a realizat că asta vrea să facă, Sara și-a dat demisia și s-a înscris la cursurile de pilotaj.
Dar nu pregătirea și dificultățile zborului au fost cele mai mari obstacole în calea împlinirii acestui vis, ci faptul că era femeie, fiind nevoită să lupte din prima zi de școală cu prejudecățile și cu neîncrederea din jurul său.

Trecând peste toate, muncind din greu și studiind pasionată, Sara a reușit să ia examenul și să devină pilot, acum postează pe Instagram fotografii din călătoriile ei în toată lumea.

Johansson consideră că fotografiile sale de pe rețeaua de socializare sunt un mod de a le transmite altora mesajul său: "Nu te teme să fii cine vrei să fii", spune ea.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod