Scăderea rapidă în greutate, la fel de eficientă ca şi slăbitul lent

În general, persoanele care vor să slăbească sunt sfătuite să nu piardă în greutate mai mult de 500 de grame pe săptămână



Studiul a descoperit, totodată, câteva diferenţe pe termen scurt între cele două grupuri: 81% dintre cei care urmau un regim foarte restrictiv şi-au atins scopul de a slăbi, comparativ cu doar jumătate dintre membrii celuilalt grup, relatează Mediafax.

Datele noastre trebuie să îi facă pe cei care emit recomandări clinice privind controlul obezităţii să îşi modifice sfaturileautorii studiului
De asemenea, mai puţine persoane din prima grupă au renunţat la regim în timpul studiului, comparativ cu celălalt grup, care urma o dietă pentru slăbire lentă.

Pentru a explica aceste rezultate, cercetătorii au avansat ipoteza că organismul, privat de aportul de zahăr, începe să consume grăsimile şi să producă corpi cetonici, substanţe care au capacitatea de a reduce senzaţia de foame.

"Scăderea rapidă în greutate poate, de asemenea, să ofere o motivaţie mai mare de a continua regimul", au adăugat cercetătorii.

Pe termen lung, însă, nu există nicio diferenţă între cele două tipuri de diete, ambele grupe de partipanţi la studiu recâştigând cea mai mare parte a kilogramelor pierdute.


Foto: Hepta

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod