Cum să te descurci cu o persoană ranchiunoasă care se victimizează

Te-ai întrebat adesea de ce unele persoane acceptă rapid scuzele în timp ce altele preferă să se agațe de ranchiună o perioadă foarte îndelungată? O persoană ranchiunoasă va folosi această atitudine pentru că îi dă o identitate aparte și un sentiment de putere.
Ce poți face atunci când o persoană ranchiunoasă nu vorbește deloc cu tine, dar simți că toată furia ei este focalizată asupra ta? Precis vrea să fie victima care a fost supusă unui tratament nedrept și care va avea mereu dreptate. O astfel de reacție te poate pune într-o situație dificilă, mai ales dacă ți-ai dat seama rapid că ai făcut o greșeală și vrei să faci tot posibilul pentru a remedia problema.
Disconfortul tău a fi accentuat de faptul că scuzele tale vor fi refuzate sau chiar ignorate și este posibil să devii nesigur sau confuz în căutarea unei soluții. Specialiștii au alcătuit o listă care te va ajuta să gestionezi eficient situațiile în care ai de-a face cu o persoană ranchiunoasă dificilă, care nu tolerează încercările tale de a-ți cere scuze și insistă să rămână în ipostaza de victimă. Sigur că la nivel teoretic are dreptate să se supere, dar dorința ta de a-ți repara greșeala și inițiativa de a da un curs pozitiv întâmplării te vor ajuta să atenuezi efectele negative și să restabilești echilibrul.

 
Iată cum trebuie să reacționezi în situația în care te confrunți cu o persoană ranchiunoasă:

 
1.  Cere-ți scuze

Este esențial să-ți asumi responsabilitatea pentru acțiunile tale. Dacă ai făcut o greșeală, chiar dacă a fost neintenționată, fii sincer și spune deschis ce s-a întâmplat. Spune-i persoanei repective că îți pare rău și că regreți consecințele asupra ei.

 
2. Întreabă cum poți ameliora situația

În unele cazuri nu este suficient doar să-ți ceri scuze și ar putea fi necesar să iei anumite măsuri pentru a îmbunătăți situația.
Cu toate acestea, trebuie să fii pregătit să nu fii iertat nici dacă faci acest lucru.

 
3. Conștientizează că nu ai făcut cea mai gravă greșeală posibilă, chiar dacă persoana ranchiunoasă vrea să te facă să crezi acest lucru

Evident nu trebuie să-i spui așa ceva în față pentru că vei agrava situația, dar este bine să nu te învinovățești excesiv. Ține minte că orice situație trebuie analizată în mod obiectiv și o greșeală nu va fi teribilă dacă deja ai luat măsuri pentru reducerea sau eliminarea consecințelor.

 
4. Gândește-te că uneori nu este vorba despre tine, ci despre persoana ranchiunoasă

Poate că a fost rănită sau criticată în trecut și folosește această reacție pentru a se proteja împotriva durerii și a suferinței. Este posibil ca modul în care te-ai comportat să-i fi adus aminte de o altă persoană care a rănit-o și să te pedepsească pe tine pentru ceea ce i s-a întâmplat în trecut.

 
5. Abandonează subiectul după ce ți-ai cerut scuze

Dacă ai dat toate explicațiile posibile și ai accentuat cât de rău îți pare pentru ce s-a întâmplat nu mai poți adăuga nimic. În continuare va depinde de persoana respectivă dacă vrea să te ierte sau nu.

 
6. Dacă nu te iartă nu spera că situația se va îmbunătăți în timp

Nu te învinovăți prea mult pentru că nu ai ce să faci dacă o persoană ranchiunoasă a decis să te considere dușmanul ei.
Sigur că nu este o situație plăcută, mai ales dacă te-ai obișnuit să te înțelegi bine cu toată lumea, dar nici nu ai de ce să crezi că este o tragedie. Nu ai cum să influențezi modul de gândire al celor care te înconjoară, iar sinceritatea scuzelor este singura măsură utilă în cadrul unei astfel de interacțiuni. Dacă nu este suficient mergi mai departe și înconjoară-te de persoane care te apreciază cu adevărat și nu te judecă pentru fiecare greșeală, ca și cum lor nu li s-ar putea întâmpla ceva similar. Cu toții vom avea nevoie de iertare și toleranță din când în când, iar rigiditatea pe care o presupune ranchiuna va crea izolare și pesimism.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod

5 legume pe care le poți crește în interior, indiferent de vreme

Descoperire șocantă: 3 oameni au murit de cancer după ce au primit organe de la același donator

„Explozie“ de cancer în toată lumea: Extinderea bolii este alarmantă

6 greșeli care afectează strălucirea părului tău

Magicianul din spital: Doctorul care dansează, prietenul copiilor bolnavi

9 idei ca să folosești mierea în tratamentele de înfrumusețare

Dureri ciudate în timpul sarcinii care sunt total normale

9 alimente care au mai multă vitamina C decât portocalele

Cum să folosești oțetul de mere pentru piele frumoasă și păr strălucitor

Chinul din spatele cortinei: Lady Gaga are dureri cronice în fiecare zi

5 alimente care pot creşte riscul de cancer

Adio insomnie! Metoda secretă folosită de militarii americani care te ajută să adormi în două minute

Ce să faci dacă îți cad genele. Trucuri care le stimulează creșterea

Olivia Newton-John, diagnosticată cu cancer pentru a treia oară: „Cred că voi învinge“

Ce trebuie să mănânci pentru articulații sănătoase

De ce ar trebui să mănânci cât mai des afine

Miso - Ce beneficii are pentru sănătate această pastă

Ananas - Ce beneficii are pentru sănătate?

Robbie Williams, din nou tătic: Are o fetiță născută de o mamă surogat

Nucile - Ce beneficii au pentru sănătate?

8 sfaturi pentru a găti mai sănătos mâncarea marocană

Când cancerul nu mai e un capăt de drum: Încă o vedetă vorbește despre boala care i-a schimbat viața

Murele - Ce beneficii au pentru sănătate?

Keanu Reeves strânge bani pentru spitalele de copii. De ce nu vorbește despre asta

Cum vor arăta Meghan Markle și Kate Middleton la 60 de ani: Cu riduri și părul alb, dar tot frumoase!

Alimentația în timpul examenelor - Ce trebuie să mănânci pentru concentrare

10 cauze ascunse ale acneei şi modalităţi de a scăpa de ea

Păpușa vie: Fetița cu părul strălucitor cucerește lumea

Ce se întâmplă dacă te tunzi scurt? 7 beneficii neașteptate

Ce se întamplă de fapt atunci când îți trosnești degetele?