Studiu: cu cât îți îmbrățișezi mai des copiii, cu atât vor fi mai inteligenți

Dacă nu-ți imaginezi nimic mai plăcut decât să-ți îmbrățișezi copiii în fiecare zi, să știi că și oamenii de știință îți dau dreptate. Acest gest plin de afecțiune poate afecta pozitiv inteligența celor mici și-ți vor mulțumi mai târziu.
Potrivit celor mai noi rezultate obținute de cercetători, îmbrățișările ca formă de exprimare a afecțiunii la nivel fizic sunt mai importante pentru dezvoltarea copiilor decât ți-ai închipuit. Iubirea exprimată atunci când îi îmbrățișezi pe cei mici stimulează creierul copiilor să se dezvolte, crescând și coeficientul de inteligență.
Studiul a fost realizat de Spitalul Național de Copii din Ohio, care a analizat 125 de copii. S-a examinat ce efect au îmbrățișările asupra evoluției creierului, a funcțiilor cognitive, a percepțiilor și a dezvoltării în plan social.
S-a constatat că experiențele pozitive care implică atingerea, de exemplu îmbrățișările, alăptatul sau baia creează reacții puternice la nivelul creierului, asigurând un ritm de dezvoltare armonios și rapid. Cu alte cuvinte, iubirea și alintul copilului nu sunt numai reacții instinctive, ci și măsuri utile pentru a contribui la dezvoltarea creierului celui mic, astfel încât să-și atingă potențialul cognitiv.
Dr.
Nathalie Maitre, autoarea studiului, a explicat că acest gest foarte simplu care asigură contactul fizic dintre părinte și copil creează diferențe fundamentale pentru ritmul de dezvoltare. „Contactul fizic care apare atunci când îți îmbrățișezi copilul, îl alăptezi sau îl legeni face creierul să răspundă mai ușor la stimuli care se aseamănă cu senzațiile fătului în timpul celor 9 luni de sarcină”, a explicat aceasta.

 
Ce este oxitocina?

Oxitocina este un tip de hormon eliberat în cantități semnificative în timpul nașterii, care permite contracțiile uterului și apariția laptelui matern pentru alăptarea bebelușului. Acest hormon reglează și comportamentul în cadrul interacțiunii cu celelalte persoane, ne ajută să fim apropiați de persoanele iubite și are un rol de bază pentru îngrijirea copiilor.
Producția de oxitocină asigură crearea unei legături speciale între mame și bebeluși, favorizând astfel supraviețuirea speciei umane.
Oxitocina este adesea numită „molecula dragostei” datorită importanței pe care o are pentru comportamentul mamelor.

 
Biologia dragostei

Legătura creată este importantă pentru supraviețuire din două motive. În primul rând pentru că face ca experiențele trăite să fie mai complexe, iar în al doilea rând pentru că facilitează întemeierea familiilor, reducând stresul și anxietatea. Excluderea unei persoane din anumite grupuri sau izolarea ei va produce afecțiuni de ordin fizic sau chiar va stopa dezvoltarea optimă a organismului, crescând riscul de deces. Ființele umane sunt menite să socializeze, iar nivelul de oxitocină este strând legat de sentimentul de încredere, care condiționează legăturile cu persoanele din jurul nostru și asigură crearea uneor conexiuni în plan emoțional.

 
Legătura dintre mamă și copil

 
În timpul sarcinii
Când vine vorba despre conexiunea dintre viitoarea mamă și făt, contează foarte mult starea de spirit din timpul celor 9 luni, masajul, încercarea de a vorbi cu viitorul bebeluș sau mângâierile. Oxitocina va fi prezentă în organismul mamei și al fătului, stimulând fortificarea legăturii dintre ei și dezvoltarea bebelușului.
Evenimentele stresante din timpul sarcinii pot fi conectate cu un comportament problematic al copilului la vârsta adultă.
În cadrul studiilor de specialitate s-a constatat că stresul constant din timpul celor 9 luni de sarcină crește foarte mult riscul de anxietate pentru copii.
 
După naștere
După momentul nașterii, dezvoltarea copilului va fi condiționată de formarea unei legături pozitive cu părinții și de o experiență emoțională complexă, completată de atingeri pline de afecțiune cum sunt îmbrățișările. Dezvoltarea optimă din punct de vedere emoțional și social este favorizată de nivelul ridicat de oxitocină al mamelor și al taților, fiind redus astfel stresul pentru copil.  
 
De fiecare dată când este îmbrățișat cel mic va avea un nivel de oxitocină mai ridicat, iar performanțele lui intelectuale se vor îmbunătăți. Dragostea este esențială pentru fiecare etapă a vieții. Începe cât mai devreme și nu te opri deloc! Copiii tăi merită cât mai multe îmbrățișări.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod