Un nou tip de demență a fost identificat


Milioane de persoane în vârstă suferă de o formă de demență care a fost diagnosticată greșit ca fiind boala Alzheimer, potrivit cercetătorilor.
Un expert în sănătate a numit-o cea mai importantă descoperire din acest domeniu din ultimii ani. Afecțiunea, encefalopatia TDP-43 legată de vârstă sau boala Late, are simptome asemănătoare cu cele ale bolii Alzheimer, dar este de fapt o boală distinctă. Iar acesta poate fi motivul pentru care descoperirea unui tratament pentru demență a eșuat până în prezent. Iată ce ar trebui să știi despre acest nou tip de demență! 

Ce tip de demență au descoperit oamenii de știință?


Demența nu este o singură boală, ci este numele unui grup de simptome care includ probleme cu memoria și gândirea. Există o mulțime de tipuri diferite de demență, iar Alzheimer se spune că este cel mai des întâlnit și investigat. Dar până la o treime din cazurile de Alzheimer pot fi în schimb afecțiunea Late, potrivit echipei internaționale de cercetători, deși ambele tipuri de demență pot coexista la același pacient.

Aparent, se pare că afectează persoanele în vârstă, oamenii de peste 80 de ani, potrivit lucrării care a analizat dovezile din mii de rezultate post-mortem. O persoană din cinci din această grupă de vârstă suferă de boala Late, ceea ce înseamnă că impactul bolii asupra sănătății publice va fi unul mare. Spre deosebire de Alzheimer, aceasta tinde să ducă la o scădere graduală a funcției memoriei.

Cum poate fi tratată demența?


În prezent, nu există un singur test specific pentru demență. Semnele acesteia pot fi observate uneori în creier după moarte. Boala Late pare a fi legată de acumularea unei anumite proteine în creier, TDP-43, în timp ce Alzheimer este corelată cu alte două proteine cerebrale. Oamenii de știință au încercat să găsească un remediu pentru demență, dar având în vedere că există atât de multe tipuri și cauze diferite ale bolii, obiectivul lor s-a dovedit a fi unul dificil.
Testele cu medicamente care să reducă proteinele din creier care provoacă boala Alzheimer au eșuat.

Nu au existat tratamente noi eficiente, iar unele companii farmaceutice au renunțat la cercetările pentru descoperirea a noi tratamente. 

Cercetătorii au elaborat linii directoare pentru a crește gradul de conștientizare și pentru a provoma cercetările în ceea ce privește noul tip de demență. Autorul principal al studiului a declarat că boala a fost prezentă tot timpul, dar că abia a fost recunoscută. Boala Alzheimer este o afecțiune despre care știe toată lumea, dar există și diferite boli din spectrul demenței, boala Late fiind una dintre cele mai des întâlnite. Nu există nicio îndoială că multe persoane care au fost diagnosticate cu Alzheimer nu au avut de fapt Alzheimer.

Conform specialiștilor, aceasta este probabil cea mai importantă lucrare din domeniul demenței din ultimii cinci ani.
Tratamentele concepute pentru a trata boala Alzheimer nu vor avea nicio eficacitate împotriva bolii Late, iar acest lucru are implicații importante pentru alegerea participanților în studiile viitoare. Lucrarea este importantă, deoarece oamenii de știință știu că simptomele demenței pot fi cauzate de multe boli și este esențial să se înțeleagă ce anume cauzează bolile, pentru a dezvolta metode de tratament eficiente.

Lucrarea aceasta reprezintă primul pas spre un diagnostic mai precis și un tratament personalizat pentru demență. Însă nu este o afecțiune pe care medicii ar putea să o descopere în clinici momentan. Cercetătorii lucrează pentru a găsi teste pentru diagnosticare și tratamente speciale pentru diferitele tipuri de demență.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;