Berea, sursă de vitamina B12 în dietele vegetariene

La fel ca pâinea, care este preparată tot din cereale, berea este o sursă bună de vitamine esenţiale.

La fel ca pâinea, care este preparată tot din cereale, berea este o sursă bună de vitamine esenţiale.

 

Pentru a fabrica berea, orzul este mai întâi lăsat să încolţească (mălţuit), ceea ce creşte valoarea nutritivă a cerealelor folosite. Berea este bogată în special în multe dintre vitaminele de tip B, cum sunt niacina, riboflavin (B2), piridoxina (B6), folaţii (B9) şi cobalamina (B12).

De o importanţă specială însă pentru cei care adoptă o dietă vegetariană pe timpul verii şi nu numai, este faptul că aceasta constituie o sursă naturală de vitamina B12.

Biodisponibilitatea acestor vitamine a fost confirmată prin cercetări care au demonstrat o absorbţie ridicată de vitamine de tip B la introducerea consumului moderat de bere în dietă.

Vitamina B12 se găseşte în alimentele de origine animală: carne - mai ales în ficat, lapte, produse lactate, ouă, precum şi în fructele de mare: crabi, stridii, scoici şi are un rol decisiv în buna funcţionare a sistemului nervos. Astfel, vitamina B12 constituie un aliat preţios în menţinerea acuităţii simţului tactil şi auditiv, în percepţia durerii, în echilibru, ca şi pentru sporirea capacităţii de învăţare, împiedicarea pierderilor de memorie şi păstrarea aplombului mental.


Pe lângă completarea unei diete sănătoase, vitaminele şi mineralele din bere pot avea şi alte beneficii asupra sănătăţii. Cercetări recente sugerează că vitaminele de tip B (B6, B9 şi B12) pot furniza consumatorilor de bere o protecţie suplimentară împotriva bolilor cardiovasculare.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod