Nu mai irosi mâncarea: 6 soluții pentru a folosi tot ce ți-a rămas

Te simți prost când te uiți cât de mult ți-a rămas din mesele pe care le-ai pregătit dar nu știi cum să folosești mâncarea în mod eficient? Descoperă cum să integrezi ingredientele rămase în alte rețete gustoase.
Ai ajuns să arunci foarte des mâncarea sau te plictisești consumând același lucru pentru că ai calculat greșit cantitatea de care aveai nevoie la cină sau la o masă de prânz în familie? De acum înainte poți pregăti fără griji rețetele tale preferate pentru că există foarte multe soluții pentru a utiliza tot ce îți rămâne. În acest mod vei face și economii pentru că vei putea valorifica tot ce ai cumpărat, iar ceea ce rămâne se va transforma într-o bază pentru alte preparate.

 
Iată cum să folosești mâncarea pentru a evita irosirea ei:

 
1. Orezul

Nu te resemna să ai o garnitură de orez alb simplu pentru tot ce mănânci în următoarele zile doar pentru că ai pregătit mai mult decât aveai nevoie aseară. Îl poți transforma rapid într-un preparat apreciat de întreaga familie. 
Poți obține chiftele din orez și parmezan foarte ușor.
Amestecă orezul cu parmezan ras, brânză cu mucegai și pătrunjel, apoi modelează chiftelele într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Lasă la cuptor 15 minute, la foc mic. Dacă preferi o variantă dulce poți amesteca orezul cu pudră de cacao, scorțișoară și gem și vei obține un desert care nu poate fi refuzat nici de cei mai pretențioși copii.

 
2. Chiflele de la hamburgeri sau hot dogi

Dacă ai cumpărat prea multe nu te grăbi să le arunci. Taie-le pătrățele mici și rumenește-le cu ulei de măsline, busuioc și puțin măghiran pentru a obține variantă sănătoasă de crutoane. Sunt ideale pentru supe și salate apetisante. Poți încerca și o variantă dulce de crutoane, utilizând ulei de cocos, nucșoară, ghimbir și zahăr brun sau sirop de arțar.
Se potrivesc foarte bine la salatele de fructe ori la un piure de cartofi dulci.

 
3. Piureul de mere

Ai pregătit umplutura pentru o plăcintă de mere dar ți-a rămas piure și crezi că trebuie să-l mănânci simplu? În niciun caz. Este perfect pentru a umple clătitele sau pentru a da o savoare nouă aluatului de negrese sau torturi. O altă variantă este să-l amesteci cu o porție de fulgi de ovăz sau secară la micul dejun, evitând complet utilizarea zahărului.

 
4. Frișca

Dacă ți-a rămas frișcă de când ai pregătitit-o pentru înghețată sau tort o poți mixa foarte ușor cu frișcă proaspătă, iar apoi o poți adăuga la deserturile preferate sau la fructe proaspete. Poți încerca și combinații neobișnuite folosind frișca rămasă la supă, omletă sau sosul pentru paste.

 
5. Supa de legume

Supa de legume care nu s-a consumat nu este deloc un efort irosit pentru că poate fi utilizată în multe feluri. O poți adăuga la sosuri, în tocănițe sau la piureuri.
De asemenea, vei obține un gust mut mai bun dacă gătești orezul sau alte cereale integrale în supă, în loc de apă. În plus, când pregătești aluaturi poți pune 3-4 linguri de supă pentru a intensifica savoarea biscuiților, a covrigeilor sau a unei felii de pizza preparate acasă. 

 
6. Pasta de tomate aproape de expirare

Ai cumpărat borcanul de pastă de tomate pentru sosul de la paste, iar acum nu știi cum să o folosești înainte să expire? Nu o congela pentru că nu faci decât să muți problema din frigider în congelator. Folosește-o rapid adăugând-o la supe, ciorbe, tocănițe, pizza și chilli. Vei obține un gust intens, foarte apreciat de toți cei care vor fi la masă.
Dacă vrei să testezi o nouă variantă de clătite poți pune pastă de tomate în aluat . Nu vei regreta schimbarea.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod