Ce trebuie să știi dacă ești mamă de fetiță

Ai spune că e mai ușor să crești o fetiță, ținând cont că și tu ești femeie, însă lucrurile nu sunt chiar atât de simple pe cât credem.
Sigur că intuiția își spune cuvântul, însă există câteva detalii de care ar fi bine să ținem cont:
 

1. Inventează povești cu eroine adevărate:

 
Realitatea arată clar că femeile au nevoie din ce în ce mai mult să știe cum să devină independente, ori poveștile cu prințese care așteaptă să fie salvate de prințul pe cal alb, le învață orice altceva decât asta. Păstrează poveștile clasice până la vârsta de 4-5 ani, apoi poți începe să-i povestești despre femeile care au atins succesul. Vorbește-i despre Nadia Comăneci, Ecaterina Teodoroiu, Regina Maria sau Ana Aslan. Avem atâtea exemple de femei care au reușit să schimbe istoria lumii, încât nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva, fetițele noastre au nevoie să le cunoască povesteștile.
Sunt femei care au muncit din greu, care s-au lovit de un sistem greoi sau care pur și simplu au lăsat moșteniri valoroase întregii lumi. 
Mai târziu, fetița ta va ști că poate reuși să obțină orice și-ar propune.
 

2. Implic-o în treburile casnice.

 
Când pregătești desertul ei preferat, întreab-o dacă vrea să frământe aluatul sau să amestece ingredientele, iar la final acordă-i felicitările de rigoare. 
Astfel, la un nivel mai mic, ce-i drept, fetița ta va ști că lucrurile făcute cu pasiune, ies întotdeauna bine.
 

3. Dansează cu ea.

 
Când va fi supărată, ia-o în brațe, spune-i cât de mult o iubești și așteaptă să se liniștească. Apoi dă drumul la muzică și fii tu prima care începe să danseze.
Arată-i că există lucruri frumoase sau care-i fac bine atunci când e supărată, fără, însă, să-i negi emoțiile negative. E important pentru micuța ta să știe cum să-și accepte suferința, dar fără să uite că întotdeauna există și partea frumoasă a vieții.
 

4. Nu te feri să-i iubești tatăl.

 
Ai văzut-o vreodată geloasă când era un bebeluș? Până la o vârstă, copiii pot afișa o gelozie nevinovată, însă tu arată-i că îi iubești tatăl. Mai târziu, fetița ta va ști că nu e un lucru rău să-și arate sentimentele. În plus, ceea ce vede la voi, va căuta mai târziu.
 

5. Fii prietena ei, dar n-o transforma în prietena ta.

 
Oferă-i toată încrederea de care are nevoie pentru a-ți spune problemele ei, însă n-o împovăra cu problemele tale. Copiii, indiferent de vârsta lor, se vor simți vinovați și neputincioși în fața problemelor tale.
 

6. Învaț-o să-și respecte corpul.

 
Trăim într-o lume a fotografiile prelucrate, unde realitatea este, de cele mai multe ori, departe de adevăr. Învaț-o încă de când e mică să aleagă mâncarea sănătoasă și să facă sport.
La adolescență vei evita problemele cu imaginea de sine. Nu uita să fii tu însuți un exemplu pentru ea. Este cunoscut faptul că fetițele își doresc să devină “ca mami”.
 

7. Las-o să plângă, dar învaț-o să-și șteargă lacrimile.

 
Fetițele sunt mai dramatice decât baiețeii, asta e clar. Se vede și printre noi, adulții. Când va suferi din te miri ce, las-o să plângă (știu că ți se rupe sufletul), ia-o în brațe, apoi întinde-i un șervețel și fă-o să zâmbească. Nu-i oferi recompense pentru că mai târziu nu va ști să-și accepte emoțiile și cu siguranță le va acoperi cu lucruri materiale. În schimb, arată-i că întotdeauna există o parte frumoasă a lucrurilor. 
 
Dacă ești mamă și de băiețel, nu rata și aceste cuvinte: Ce trebuie să știi dacă ești mamă de băiețel.
Cosmina Kovács
Cosmina Kovács
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod