10 lucruri pe care părinţii nu ar trebui să le facă pentru copiii lor

Uneori, părinţii îşi ajută prea mult copiii, dar ar trebui să ştie că nu pot trăi vieţile lor la nesfârşit.

Răţuştele de cauciuc sunt periculoase pentru copii. Conţin sute de bacterii!

Jucăriile pentru baie sunt un adevărat pericol pentru sănătatea copiilor, potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii americani şi elveţieni.

Ce să faci când copilul tău este obsedat de selfie-uri

Dintre toate fixațiile copiilor la o vârstă fragedă, probabil că una dintre cele mai interesante este fascinația lor pentru fotografiile proprii.

Ce ar trebui să știe orice părinte ocupat

Atunci când ești mai tot timpul la birou, iar seara ajungi acasă și trebuie să ai grijă de cei mici și să mai și gătești ceva, probabil că ai nevoie de câteva trucuri pe care ar trebui să le știe orice părinte ocupat.

8 lucruri pe care nu trebuie să i le spui copilului

Unii copii vor să ajungă astronauți sau jucători profesioniști de fotbal atunci când sunt mici. Mulți părinți le spun copiilor lor că pot ajunge orice își doresc.

Cum îi faci pe copii să mănânce legume? Cercetătorii au descoperit secretul

Oamenii de știință au descoperit în urma unui studiu metoda prin care copiii pot fi convinși să mănânce legume.

Acest bărbat spune că este tatăl anului 2018. De fapt, și-a umilit copilul!

Un tată şi-a pedepsit fiul în vârstă de 10 ani când a aflat că acesta îşi agresa colegii în autobuzul şcolar. I-a dat o lecţie pe care o va ţine minte!

Lucruri care calmează anxietatea copiilor

Anxietatea copiilor reprezintă o fază naturală prin care trec cei mici. O fază care este temporară și, în cele mai multe cazuri, nu face niciun rău.

Tu cât ai plăti pentru fiecare respirație a copilului tău?

Când devii mamă, primul lucru pe care ți-l dorești este să-l auzi plângând. Așa știi că puiul tău e bine. Apoi... apoi vrei să-i simți respirația, așa că îl ții aproape de inima ta.

Caz incredibil la o creșă din SUA: Două mame susțin că bebelușii lor au fost epilați cu ceară

Două mame din Washington, Statele Unite, susțin că angajații unei creșe le-au epilat cu ceară sprâncenele copiilor lor, fără ca ele să fie anunțate sau să li se ceară acordul.

Când o mamă este deprimată, bebelușul simte același lucru

Se estimează că 1 din 9 femei suferă din cauza depresiei postpartum. Simptomele includ modificări ale dispoziției, oboseală și un interes scăzut pentru activități, lucruri care pot face dificilă conexiunea dinre mamă și bebelușul său.

7 lucruri din casa ta care pot fi periculoase pentru copii

Când copilul tău a plecat în explorarea locuinței, pas cu pas, în mod sigur ai eliminat pericolele evidente din calea lui: ai blocat rafturile, ai acoperit prizele, ai ascuns produsele și obiectele periculoase.

Copile, tu să fii fericit!

Poate că încă nu-mi simți bătăile inimii. Poate că încă nu-mi simți căldura și dragostea ce ți-o port, dar vei ști. Îți promit că vei ști din prima secundă când îți vei face loc în burtica mea. Îți promit că te vei simți în siguranță lângă mine!

Cum să-ți protejezi copilul de răceală

Ca în cazul oricărei boli infecțioase, persoanele cele mai vulnerabile la problemele cauzate de răceală și gripă includ copiii mici. Din păcate, există și decese cauzate de răceli și gripă. Însă există câteva modalități prin care poți să-ți protejezi copilul de răceală sau de complicațiile acesteia.

Copiii care mănâncă pește sunt mai inteligenți și dorm mai bine

Copiii care mânâncă pește măcar o dată pe săptămână au un coeficient de inteligență mai ridicat, după cum arată un studiu realizat recent.

Dilemă: copilul are sau nu autism?

În mod normal, copilul se dezvoltă frumos de la sine atunci când crește înconjurat de iubire, într-un climat afectiv pozitiv, precum și într-un mediu stimulativ. Dar în momentul în care apar dificultăți, iar dezvoltarea este îngreunată, părinții încep să își ridice unele semne de întrebare. Oare copilul meu are probleme? Se dezvoltă normal?

Metoda genială prin care înveţi copiii de ce trebuie să se spele pe mâini

Spălarea mâinilor este cel mai important pas pe care îl poţi face pentru a ţine la distanţă răceala sau gripa, dar şi afecţiuni mult mai grave, precum hepatita.

Un fotograf a surprins în imagini tulburătoare modul în care televizorul afectează mintea copiilor

Cum te relaxezi la finalul zilei? Dacă ești precum majoritatea oamenilor, atunci probabil că te uiți la televizor ca să te destinzi după o zi grea. Fotograful american Donna Stevens a creat o serie fascinantă de fotografii care arată cât de nocivă este această activitate, mai ales pentru copii.

Alimente care stimulează inteligența copilului. Include-le în meniul lui zilnic

Fiecare părinte își dorește să aibă grijă de copilul său, oferindu-i orice ocazie pentru a reuși în viață. O atenție deosebită pentru dieta copilului îți permite să te asiguri că cel mic este fericit și sănătos.

De ce îmbătrânim conform copiilor

Potrivit preșcolarilor, există un truc simplu pe care îl poți folosi pentru a evita îmbătrânirea. Cei mici nu au descoperit fântâna tinereții și nici nu au făcut vreo descoperire științifică impresionantă, ci au ajuns la o concluzie privind petrecerile de aniversare. Iată de ce îmbătrânim potrivit copiilor!
Pagina:

10 beneficii pentru sănătate ale portocalelor

Ducesa de Cambridge a născut un băieţel

Kate Middleton, internată în spital: Ducesa va naşte al treilea copil

Bărbaţii pozează ca femeile însărcinate: Unora le place burta!

Oamenii pot face copii în spațiu? Ce spun cercetătorii NASA

Pastele te pot ajuta să slăbești conform unui nou studiu

Pippa Middleton este însărcinată

Cele 5 stadii ale somnului

De ce avem sprâncene?

Ce se întâmplă dacă petreci o noapte fără somn?

10 animații motivaționale, potrivite atât pentru copii, cât și pentru adulți

Cum să te porți într-o situație stânjenitoare conform științei

Moduri în care pierzi timpul și cum să le eviți

10 sfaturi de slăbit oferite de vedetele care și-au transformat radical corpul

Ce se întâmplă cu corpul tău atunci când nu mai faci duș

La ce pericol se expun oamenii care se culcă târziu

„James Bond“ va fi tătic: Rachel Weisz, însărcinată la 48 de ani

Hipnotizaţi de ecrane: Adolescenţii din generaţia Millenial sunt orbi în faţa naturii

Transformarea uimitoare a unui tip ambiţios: În 12 săptămâni a devenit alt om

Iluzii toxice: Adevărul din spatele pozelor perfecte de pe Instagram

Semne că organismul tău nu digeră carnea așa cum ar trebui

De ce faci atât de mult zgomot când îți trosnești degetele?

Rețetă de smoothie împotriva stresului

Ce se întâmplă dacă iei antidepresive în timpul sarcinii

Pink este cel mai frumos om din lume - FOTO

Cum îți afectează corpul oprirea alăptatului

5 cele mai nesănătoase idei de mic dejun. Evită aceste greșeli dacă vrei să slăbești!

De ce se agravează alergiile în timpul nopții?

Cât de sigure sunt uleiurile esențiale?

Topul celor mai toxice fructe și legume. Căpșunile și spanacul ocupă primele locuri