Cum să reinventezi manichiura franțuzească în 2019. 25 de idei interesante


Manichiura franțuzească este de zeci de ani alegerea preferată a oricărei femei care își dorește o manichiură clasică, neutră și elegantă.
Dar de câțiva ani, manichiura french este reinventată în diverse variante. De la vârfuri colorate în toate nuanțele posibile și până la glitter sau desene realizate pe vârfuri. În 2019, aceste modele includ vârfuri colorate, strălucitoare sau cu diverse imprimeuri care înlocuiesc albul clasic.

Deși am avea tendința de a le mulțumi franțuzoaicelor pentru acest stil feminin și elegant, se pare că ar trebui de fapt să le mulțumim starurilor de la Hollywood.

La originea manichiurii franțuzești se pare că se află makeup artistul Jeff Pink, fondatorul brandului de ojă Orly, potrivit WWD.com. Acesta a creat manichiura cu vârfuri albe și bază în tonuri naturale pe vremea când lucra pe platourile de filmare de la Hollywood, în anii '70.
Pentru că era necesar ca manichiurile actrițelor să fie schimbate de fiecare dată când acestea își schimbau costumația, Jeff s-a gândit să creeze un look neutru care să se potrivească oricărei ținute.

Stilul a devenit rapid foarte popular în industria filmului și a show-urilor TV, dar manichiura cu aspect natural a devenit cu adevărat faimoasă după ce Pink a folosit-o la festivalurile de modă din Franța. Trendul de frumusețe s-a răspândit în intreaga lume și este și în prezent o alegere clasică și elegantă.

Descoperă câteva dintre cele mai interesante stiluri de manichiuri french reinventate care se poartă în 2019.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod