Ziua în care Sharon Stone a luat-o de la zero: „Am avut 5% şanse să trăiesc“

de Daniel Dumitrescu, 25 Februarie 2018

Vedeta a povestit cum a fost nevoită să înveţe din nou să meargă şi să vorbească după atacul cerebral suferit în 2001, la 43 de ani.

Când toată existenţa sa părea în regulă şi nu-i lipsea nimic, Sharon Stone a trebuit să înfrunte cea mai mare încercare. În urmă cu 17 ani, ea a suferit un atac cerebral care a fost la un pas să o ucidă. Teribilul eveniment a marcat-o profund, iar vedeta a spus în mai multe rânduri că acum priveşte altfel viaţa.

Incidentul din 2001 a adus-o într-o clipă în cel mai critic punct în care a ajuns vreodată. Viaţa sa a atârnat de un fir de aţă, apoi a devenit o trudă de Sisif - Sharon a mărturisit că a trebuit să înveţe din nou să meargă, să vorbească şi să scrie.

Invitată la Radio Times pentru a vorbi despre programele de televiziune preferate, Sharon Stone a spus că este obsedată de serialul "The Crown", dar a menţionat că a impresionat-o un documentar, intitulat "My Beautiful Broken Brain", care i-a amintit de experienţa prin care a trecut. Vedeta în vârstă de 59 de ani a spus că acest film despre hemoragia cerebrală pe care a suferit-o o femeie a fost unul dintre cele mai bune producţii TV pe care le-a văzut, pentru că s-a identificat mult cu această poveste, similară cu a sa.

"În 2001, am avut un atac cerebral şi o hemoragie a creierului de nouă zile care mi-au schimbat viaţa pentru totdeauna. Am avut 5% şanse de supravieţuire"
, şi-a început ea povestea.



Vedeta din "Basic Instinct", "Total Recall" şi "Casino" a mai spus că a pierdut aproape toate funcţiile din zona stângă a creierului şi a avut nevoie de mai mulţi ani pentru a se reface complet. Ea a fost nevoită să înveţe din nou deprinderi simple fără de care nu ne putem imagina viaţa de zi cu zi - să citească, să scrie şi să vorbească normal. "Când m-am întors acasă după atac, nu puteam merge normal. Şoldul era instabil. Nu puteam să văd cu ochiul stâng şi nu auzeam cu urechea stângă. N-am fost în stare să-mi scriu numele aproape trei ani. Nu puteam să-mi fac mâna să-mi asculte mintea, aşa că a trebuit să învăţ din nou să citesc şi să scriu.
A trebuit să reînvăţ să vorbesc. Mi-au trebuit ani ca să-mi simt din nou piciorul stâng, dar am reuşit până la urmă
", a mărturisit actriţa.

Sharon Stone a mai spus că televiziunea a fost unul dintre lucrurile care au ajutat-o să se recupereze, iar apariţiile în serialele poliţiste i-au fost de mare ajutor: "Am început cu un rol de invitată în <<Law & Order: SVU>> (în 2010), care a fost chiar modest şi ciudat. Mi-am pierdut memoria fotografică, aşa că nu ştiam cum să-mi spun replicile, dar acum sunt bine."

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod