Recunoaşteţi personajele? Imagini inedite cu băieţii Prinţesei Diana

de Daniel Dumitrescu, 30 August 2017

Prinţul Harry şi fratele său mai mare, William, apar în imagini inedite, realizate în 1986, când părinţii lor începuseră să nu se mai înţeleagă şi trăiau mai mult despărţiţi.
Jocurile şi clipele în care se amuzau, zbenguielile prin grădină şi micile hârjoneli ca între fraţi, grija mamei care îi veghea mereu, toate acestea au rămas în urmă. Astăzi, Harry şi William mai au doar amintirile.

În 1986, pe când Harry şi William erau copii, părinţii lor începeau să îşi aleagă drumuri diferite în viaţă; erau primele semne că ei se vor despărţi şi petreceau tot mai puţin timp împreună. Charles lega o relaţie durabilă cu amanta, Camilla Parker Bowles şi era mai mult plecat la reşedinţa ei, în Highgrove, în timp ce Lady Di stătea la Kensington Palace, cu cei mici.

Prinţesa Diana a plecat de mult timp de lângă ei, iar băieţii săi sunt acum bărbaţi în toată firea. Prinţul Harry a împlinit 32 de ani, vârsta la care tatăl lui s-a căsătorit cu Diana, şi ar cam trebui "să se aşeze la casa lui", în timp ce William are doi copii şi o soţie pe care tot regatul o adoră, pentru că aminteşte întrucâtva de frumuseţea specială a Dianei.

Toată lumea se aşteaptă acum ca Harry să-şi găsească şi el o fată demnă de rangul său şi să se însoare, să aibă copii şi să fie împlinit, dar nimeni nu-l pune sub presiunea sub care s-a aflat fratele lui, prinţul moştenitor.
Deşi în multe familii nobiliare să fii al doilea copil echivalează cu a primi o lingură de lemn, pentru că primul născut moşteneşte toate tilurile şi averea, Harry s-a bucurat întotdeauna de avantajul de a-şi permite mai multă libertate. Uneori poate prea multă. Nefiind primul pe linia moştenirii tronului, el s-a bucurat mai mult de viaţă, notează cotidianul britanic Daily Mail.

În viaţa sa, ca şi cea a lui William, există două faze importante - înainte şi după moartea mamei.
Diana a plecat dintre noi când Harry avea doar 13 ani; era prea mic pentru a înţelege atunci cât de mult îi va lipsi.

Băieţii ei, pe care i-a crescut aproape singură, au devenit bărbaţi, oameni puternici, în care britanicii văd spiritul Prinţesei, cel ce a dat strălucire şi umanitate instituţiei monarhice. Privind fotografiile cu fiii săi când erau mici poţi fi sigur că Diana ar fi mândră de ceea ce a lăsat în urma sa.


Foto: Daily Mail

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod