Prințul Harry și Meghan Markle au vizitat-o în secret pe Regina Elisabeta

Prințul Harry și Meghan Markle au avut pe 14 aprilie o întâlnire secretă cu Regina Elisabeta și Prințul Charles la Castelul Windsor. Ducii de Sussex se află în Europa pentru a participa la Jocurile Invictus desfășurate în Olanda.

Este prima dată când Meghan revine în Marea Britanie după ce ea și soțul său, Prințul Harry, au renunțat la rolul de membri activi ai Casei Regale și au oferit un interviu pentru Oprah Winfrey în care au declarat că s-au confruntat cu rasismul în cadrul familiei regale.

Citește și - 
Sfaturile lui Barack Obama pentru părinții ai căror copii părăsesc „cuibul”: „Misiunea noastră este să-i învățăm să nu aibă nevoie de noi”


În același interviu, cei doi l-au acuzat pe Prințul Charles de faptul că a eliminat orice susținere financiară acordată lui Harry, declarație care a dus la o răcire a relației dintre tată și fiu.


Meghan a văzut-o ultima dată pe Regina Elisabeta la Ziua Commonwealth, din 8 martie 2020, dar a susținut că a vorbit cu regularitate la telefon și prin apeluri video cu bunica soțului său.

În schimb, Harry nu și-a mai văzut bunica față în față de la înmormântarea Prințului Philip, din luna aprilie a anului trecut.

Prințul a dat în judecată poliția din Marea Britanie pentru că nu îi mai oferă protecție specială, spunând că este prea periculos pentru el și familia sa să revină în țara natală. 


Nu se știe cum a ajuns celebrul cuplu în Anglia - dacă au călătorit cu un avion privat sau unul comercial. Potrivit Daily Mail, ei au sosit în secret miercuri, 13 aprilie, și se crede că au stat peste noapte la Conacul Frogmore, reședința pe care au păstrat-o în ciuda faptului că nu mai locuiesc în Marea Britanie.
În prezent, Prințesa Eugenie și familia sa locuiesc la Frogmore.

Ducii de Sussex nu au fost însoțiți de cei doi copii ai lor, Archie și Lilibet, pe care Regina nu a văzut-o niciodată. 

Harry și Meghan au plecat apoi în Olanda, unde se desfășoară Jocurile Invictus, patronate de Ducele de Sussex.

Potrivit publicației citate, Prințul Charles este îngrijorat de volumul de memorii pe care Harry îl va publica la finalul acestui an și de dezvăluirile pe care acesta le-ar putea face.


Prințul Harry a fost criticat luna trecută când a anunțat că nu participă la slujba de comemorare a bunicului său, Ducele de Edinburgh, care a încetat din viață în urmă cu un an.
El a postat un video în care promova Jocurile Invictus, la câteva ore după ce a confirmat că nu va participa la ceremonia de comemorare a Prințului Philip.

O sursă a declarat pentru The Mos că Regina Elisabeta „își dorește foarte mult să îi vadă pe copiii lui Harry și Meghan”, în special pe Lilibet, în vârstă de zece luni, pe care nu a întâlnit-o niciodată.



Starea de sănătate a Reginei provoacă îngrijorare, Palatul Buckingham anunțând că aceasta nu va participa la slujba de Paște de duminică. Ea va fi reprezentată de prințul Charles și Camilla, la capela St. George de la Windsor, acolo unde Harry și Meghan s-au căsătorit.

Potrivit The Telegraph, Regina a ratat această slujbă de doar patru ori în 70 de ani de când este monarh - când a fost în vizite oficiale în străinătate, în 1954 și în 1970, și la nașterea a doi dintre cei patru copii ai săi, Andrew și Edward, în 1960 și 1964.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
15 Aprilie 2022
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod