Păcatele tinereţii: Soţia lui Will Smith regretă că l-a întâlnit când era căsătorit

de Daniel Dumitrescu, 10 Mai 2018

Cu lacrimi în ochi, Jada Pinkett Smith i-a transmis primei soţii a actorului regretul pentru că a început relaţia cu el înainte ca acesta să divorţeze, în 1994.

Rar poţi vedea o confesiune atât de sinceră precum cea a soţiei lui Will Smith! De la bătălia fără scrupule pentru iubirea ei până la înţelepciunea care îi permite să-şi recunoască greşeala şi să ceară iertare celei pe care o jignea au trecut 24 de ani. Cu toată maturitatea şi experienţa pe care le-a câştigat în acest timp, Jada Pinkett Smith a ajuns la ora adevărului, iar fosta sa rivală a dat dovadă că se ridică la înălţimea momentului, acceptându-i deschiderea.

Într-un dialog din seria "Red Table Talk", transmisă luni pe Facebook, Jada Pinkett Smith a avut-o ca invitată pe prima soţie a actorului, Sheree Zampino Fletcher, căreia i-a făcut o mărturisire emoţionantă. Actriţa în vârstă de 46 de ani i-a transmis fostei rivale, cu care are acum o relaţie foarte bună, regretul că s-a întâlnit cu Will înainte ca acesta să divorţeze.

Jada Pinkett a început relaţia cu Will Smith în 1994, cu un an înainte ca acesta să divorţeze de Sheree Zampino Fletcher.



Cu lacrimi în ochi, Jada i-a explicat invitatei sale de ce simte că a greşit: "Fiindcă nu înţelegeam căsătoria. Nu înţelegeam divorţul. Aş spune că probabil ar fi trebuit să dau înapoi". "Crezi?" - a întrebat-o invitata sa. Jada i-a povestit apoi cât de mult timp i-a luat să înţeleagă că devenise insensibilă atacând-o pe soţia celui pe care îl iubea în timp ce mariajul acestora se destrăma.

Jada şi Sheree au trecut apoi de la lacrimi de emoţie la hohote de râs până la lacrimi, amintindu-şi cum au ajuns să-şi spună vorbe dure şi să se ameninţe. "Te-am sunat şi ţi-am zis: <<Nenorocito, stai în casa pe care am ales-o eu!>>. Şi tu mi-ai zis: <<E casa mea acum>>", s-a amuzat prima nevastă a lui Will Smith.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod