Moștenirea otrăvită a Prințesei Diana: Ruptura dintre William și Harry, declanșată de gelozia mamei lor

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
Diana a angajat-o pe Barbara Barnes ca bonă a copiilor săi, dar a început să o suspecteze că era prea posesivă cu William și Harry și a concediat-o. Această decizie a marcat începutul problemelor pentru cei doi frați, se arată într-o carte ca va fi lansată în curând.
William și Harry au vorbit în mai multe rânduri despre problemele psihologice și despre suferința pe care acestea le-au provocat. Dar ei au pus-o mereu în legătură cu moartea mamei lor, fără să amintească despre ce a fost înainte de acest episod tragic din viața lor. Moartea Prințesei Diana, în 1997, le-a oferit un alibi perfect, se arată în volumul "Battle Of Brothers: William, Harry And The Inside Story Of A Family In Tumult" ("Războiul fraților: William, Harry și partea ascunsă a unei familii în tumult"), scrisă de Robert Lacey.

În opinia autorului, căsnicia eșuată a Dianei cu Prințul Charles a avut un impact major asupra echilibrului emoțional al celor doi frați, iar presiunea din sânul familiei și cea provocată de așteptările uriașe ale opiniei publice le-au distrus adolescența. Însă un alt episod a marcat începutul șubrezirii relației dintre William și Harry, dezvăluie Lacey: concedierea bonei lor, pentru că Prințesa Diana era geloasă pe influența acesteia asupra copiilor ei.

Bona a preluat controlul


Adevărul este că problemele psihologice ale celor doi frați au început cu mult înainte ca mama lor să moară în accidentul auto de la Paris, scrie autorul. După nașterea Prințului William, Diana a angajat-o ca bonă pe Barbara Barnes, pe atunci în vârstă de 42 de ani. Avea recomandări foarte bune și 14 ani de serviciu în slujba baronesei Anna Glenconner, doamnă de onoare a Prințesei Margaret, de ai cărei cinci copii s-a ocupat cu devotament.

În singura ei declarație în presă, Barnes a spus că nu vede nicio problemă specială în creșterea unui copil din familia regală: "Îi tratez pe toți copiii în mod individual...

Sunt aici pentru a o ajuta pe prințesă, nu pentru a prelua controlul", a spus ea despre rolul său în creșterea lui William și Harry.

N-a fost, însă, așa, pentru că Barnes avea să descopere rapid că trebuie să lucreze ca bonă pentru Diana, la fel de mult ca pentru copiii ei. Suferind de bulimie și cuprinsă de sentimentul de nesiguranță, Lady Di, pe atunci în vârstă de 21 de ani, ajunsese în faza în care își făcea tăieturi pe brațe și pe încheieturi. Bona îi bandaja rănile și a preluat controlul asupra situației. "Barbara păzea etajul ca la Vatican. Tăvile erau ascunse repede și ușile închise. Era regatul ei", se arată în carte.



William și Harry se trezeau devreme, așa că Baba, cum o strigau ei, îi ducea în patul ei cam în fiecare dimineață și îi lăsa să se joace împreună, înainte de a le pregăti micul dejun și a-i duce la părinții lor când aceștia se trezeau.

Dacă nu avea nimic prevăzut în program, Diana se ocupa de copii. Dar timpul ei era din ce în ce mai mult ocupat de evenimente caritabile, iar viața sa socială era în creștere. Îl însoțea, de asemenea, pe Charles în multe turnee în străinătate.

Asta însemna că Baba petrecea tot mai mult timp cu copiii și a devenit un fel de mamă surogat pentru ei, mai ales când William a fost mai mult în grija ei, timp de doi ani, înainte de venirea pe lume a fratelui său, Harry.

Diana a devenit geloasă


Barbara i-a învățat pe amândoi să meargă, să vorbească, să citească.
Barbara îi liniștea când se trezeau plângând noaptea. Barbara îi însoțea în vacanțele fără părinți în Scoția și Sicilia, Barbara le stabilea programul ca orice mamă.

Diana a observat, însă, că doamna Barnes devenise prea posesivă cu băieții ei și a început să o urmărească cu mai multă atenție. La sfârșitul anului 1986, când Barnes și-a luat concediu pentru a participa la petrecerea de aniversare a fostului ei șef, Lordul Glenconner, pe insula lui din Caraibe, Mustique, Lady Di s-a enervat: bona ei a fost fotografiată în preajma mai multor celebrități, printre care Raquel Welch și Prințesa Margaret. Baba a mers prea departe, a decis atunci Diana, și i-a spus asta când bona s-a întors.

În timpul vacanței de Crăciun din acel an, Barnes și-a terminat programul obișnuit cu băieții. Diana a început să fie distantă cu ea, apoi i-a spus că ar fi mai bine dacă ar pleca. "În următorul weekend, aceasta nu mai era acolo", își amintește menajera Wendy Berry. Diana a lăsat instrucțiuni ca lucrurile bonei să fie împachetate, iar în urma Barbarei n-a mai rămas nicio urmă a trecerii ei pe acolo. "Nimeni n-a mai văzut-o", a spus Wendy Berry.

Mama surogat a dispărut dintr-o dată


Cea care i-a crescut timp de patru ani pe William și timp de doi pe Harry nu a mai avut voie să vorbească cu sau despre ei, darămite să-i mai vadă. Nu i s-a permis nici măcar să le trimită o vedere poștală copiilor.

Pur și simplu s-a evaporat.

Acest episod a avut o influență majoră asupra stabilității emoționale a celor doi frați. După moartea Dianei, în 1997, oamenii au putut remarca cât de bine au rezistat aceștia la dispariția neașteptată a mamei din viața lor. De fapt, cu zece ani înainte, trăiseră o experiență asemănătoare. Mama lor surogat dispăruse.



De la patru, respectiv doi ani, William și Harry au crescut cu doi părinți care nu mai împărțeau același pat, mai deschiși cu presa decât unul cu celălalt, refugiați în păcatul adulterului și, finalmente, angajați într-un război direct. "Charles și Diana nu i-au ascuns niciodată lui William faptul că într-o zi va fi rege. Iar pe măsură ce conflictul dintre părinții lui se întețea, William s-a consolat cu gândul la destinul său ciudat și formidabil", se arată în cartea menționată de Daily Mail.

Harry, în schimb, nu a avut aceeași șansă. El era fiul cel mic și doar fratele mai mare îl putea ajuta să-și găsească un drum pe care să pășească cu încredere.

William a crescut cu promisiunea tronului. Dar Harry?


În toamna lui '88, când William avea șase ani, lumea a observat o schimbare la tânărul prinț. Cu un an înainte, așa cum Charles a recunoscut public, mariajul părinților lui fusese iremediabil compromis, iar Charles și-a reluat relația cu prima iubire, Camilla. La rândul ei, Diana a început în 1988 aventura de cinci ani cu ofițerul James Hewitt.

Reacția lui William la această situație a fost să devină mai gânditor.

Trauma căsniciei distruse a părinților l-a maturizat prematur, forțându-l să renunțe le egocentrismul copilăriei, să fie mai atent la ce se întâmpla în jurul lui și să dezvolte un simț precoce al datoriei.

Citește și: Prințul Harry împlinește 36 de ani: Ce i-a transmis fratele său

În mod sigur, dacă bona lor le-ar fi rămas aproape și le-ar fi fost confidentă, cei doi prinți ar fi evoluat altfel. O mamă surogat nu ar fi înlocuit-o în veci pe mama lor, dar i-ar fi putut pregăti mai bine pentru a înfrunta evenimentele din viața lor.

Și, așa cum se va dovedi peste ani, femeile le vor influența tot timpul viața fraților William și Harry: după ruptura dintre mama și bona lor, nici soțiile nu i-au putut ține împreună. Kate Middleton și Meghan Markle nu s-au înțeles niciodată, iar relația dintre ei s-a răcit tot mai mult.


Foto: Hepta

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod