Luke Perry, văzut pentru prima oară în rolul final: Secvențe din ultimul film în care a jucat, „Once Upon A Time In Hollywood“


Starul din „Beverly Hills, 90210“ apare pentru prima oară în noul trailer al filmului regizat de Quentin Tarantino.

Luke Perry a murit în februarie, dar în urma lui au rămas câteva secvențe nemaivăzute până acum de fani. Actorul apare în clipul de două minute și jumătate care conține imagini din filmul "Once Upon A Time In Hollywood", alături de Brad Pitt, Leonardo DiCaprio și Margot Robbie.

Starurile de top ale acestei producții care a fost aplaudată timp de șapte minute după proiecția de la premiera din Cannes au mai apărut și primul trailer difuzat în martie, însă al doilea clip de promovare include și secvențe în care poate fi văzut Luke Perry care a interpretat personajul numit Scott Lancer.

Fiul actorului, Jack Perry, a declarat că rolul pe care tatăl său îl primise în acest film a fost unul de vis pentru el: "Știți, i-a plăcut <<Riverdale>>, dar era ca și cum ăsta era jobul lui (...), pentru el acest rol era cel mai important. Mi-a zis: <<Chiar dacă nu voi mai lucra niciodată, sunt fericit cu asta>>", a povestit tânărul în vârstă de 21 de ani în podcastul "Talk Is Jericho" realizat de Chris Jericho la începutul acestei luni.

Jake Perry a mai dezvăluit că tatăl său îi obținuse și lui un rol în filmul lui Tarantino, dar nu se știe încă dacă ei au jucat împreună, relatează Daily Mail.

"Acesta va fi ultimul lucru al lui, treaba asta cu Tarantino. E amuzant, sunt și eu în asta. Pentru că așa a vrut el... Mi-a zis: <<Vreau să apari și tu în același film>>. Asta l-a revigorat și i-a redat energia. Așa că i-am spus: <<Bine, tată. O s-o fac. E cool>>", a spus Jake Perry, adăugând că actorul își dorea mult să filmeze cu fiul său.

Luke Perry s-a stins din viață pe 4 martie, la vârsta de 52 de ani, după ce pe 27 februarie a suferit un atac cerebral masiv.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod