Imaginile cu care Jennifer Lopez și-a șocat fanii: Motivul pentru care vedeta a renunțat la machiaj

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
Diferența dintre imaginea obișnuită a vedetei și secvențele din clipul postat pe Instagram este uriașă.
Nu-i prima oară când Jennifer Lopez postează pe Instagram imagini în care apare fără machiaj. Și cu toate astea, cântăreața americană și-a surprins fanii cu un clip în care arată altfel decât ne-a obișnuit.

Artista în vârstă de 51 de ani a renunțat la machiaj într-un clip de promovare a unei noi linii de produse de îngrijire a tenului lansată de brandul ei, JLo Beauty.

Fanii au fost șocați de sinceritatea pe care a demonstrat-o Jennifer Lopez, relatează Daily Mail. Unii i-au scris că arată diferit, însă este la fel de frumoasă. "Frumusețe eternă", i-a transmis un admirator.

Fără Botox. Până acum...


Vedeta a menționat că nu a folosit Botox până acum. "Nu sunt genul ăla de persoană. Nu am nimic împotriva celor care fac asta; doar că nu-i genul meu. Eu am o abordare mai naturală asupra îngrijirii pielii.. dar vreau ca produsele mele să funcționeze", a explicat ea.



"Vreau să aibă acid hialuronic. Vreau lucruri care să fie de ajutor, fiindcă nu vreau să am nevoie de seringi la un moment dat.

Nu zic că într-o zi n-o să fie cazul, dar până acum nu am făcut-o", a adăugat Lopez.

În clipul postat pe Instagram, Jennifer pare să fi folosit doar puțin contur pentru ochi după ce s-a spălat pe față. Ea pare să fi folosit, în schimb, din abundență noua sa cremă pentru ten, pentru că fața ei era încă udă, scrie ziarul britanic.

Uleiul de măsline, ingredient de bază


În înregistrarea prezentată pe contul ei, artista spune că este încântată să aibă produse cosmetice care îi poartă numele. "Acest moment este un vis împlinit pentru mine. Sunt foarte încântată să vă prezint tuturor în sfârșit produsele mele #JLOBEAUTY. Fiecare joacă un rol-cheie în modul în care îmi fac pielea să se simtă și să arate întinerită. Intrați pe @JLOBEAUTY pentru a vedea toată linia!", a scris ea lângă clipul video.

Lopez a scris apoi despre produsele Multitasking Serum și Wonder Cream: "Să strălucim!! #FrumuseteaNuAreDatadeExpirare."

Cântăreața a declarat pentru People că produsele din noua sa linie cosmetică se bazează pe un produs alimentar întâlnit în orice bucătărie: uleiul de măsline.

Faptul că familia sa folosea frecvent acest ulei ca supliment natural pentru întreținerea pielii a determinat-o să îl includă în linia JLo Beauty: "Îl foloseau pentru piele și corp, pentru față și păr, pentru a obține strălucire și pentru o hidratare ridicată", a explicat ea.

100 de teste pentru formula perfectă


Jennifer Lopez a luat în considerare lansarea unei game de produse cosmetice după decenii în care a tot căutat informații despre cum să-și întrețină pielea și tenul. După ce a încercat și diverse produse și formule, ea a parcurs un proces îndelungat cu chimiștii care au lucrat la produsele sale. Iar după mai bine de 100 de teste, echipa de cercetare a creat produsele finale, scrie Daily Mail.

Vorbind despre perfecționismul cu care a dezvoltat această linie, Lopez a mărturisit: "Cred că i-am înnebunit pe toți puțin, fiindcă nu voiam să-mi pun numele pe ceva care nu ar fi funcționat sau care nu era exact ceea ce doream eu."

Printre produsele lansate de vedeta de origine portoricană se numără un cleanser, o mască de față și mai multe creme pentru diferite părți ale corpului.

Lopez a mai declarat că ingredientele produselor sale de înfrumusețare au rolul de a combate efectele combinate ale îmbătrânirii pielii și ale intemperiilor la care este supusă.

Ea a precizat că linia se va extinde în curând și un supliment alimentar. "Unul dintre lucrurile pe care le-am învățat de curând este că inflamațiile și hidratarea provoacă îmbătrânirea... Ingredientele suplimentului ajută în combaterea stresului oxidativ. Vreau să facă parte din rutinele de îngrijrie a pielii ale multor persoane", a explicat ea.

Mama îi fură crema


Cântăreața a mai precizat că produsele sale sunt concepute pentru persoanele de orice vârstă, indiferent de tipul de piele. Acest obiectiv este clar în mantra brandului, "frumusețea nu are dată de expirare", a subliniat ea.

Citește și: Ozzy Osbourne a împlinit 72 de ani și își mărturisește păcatele. Starul regretă că și-a înșelat soția: „I-am frânt inima“


Jennifer este încântată că produsele sale au fost bine primite și de fiica ei, Emme, în vârstă de 12 ani, dar și de mama sa, Guadelupe (74 de ani). Aceasta este foarte încântată de crema pentru îngrijirea tenului.

"Mama îmi fură crema. Vine la mine acasă și mi-o fură. Îi zic: <<Doar cere-mi. Ți-o dau eu!>>", a dezvăluit J-Lo.

Brandul cântăreței americane va fi lansat pe 1 ianuarie. Produsele vor fi distribuite prin Amazon, Sephora și vor fi disponibile și pe site-ul JLo Beauty.

 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod