Rusia, așa cum e în fiecare zi: 40 de imagini dintr-o altă lume

Nimeni nu înțelege mai bine Rusia decât un rus sincer. Iar imaginile unui fotograf talentat surprind perfect această țară greu de înțeles pentru cei din afara ei. Aceste fragmente din cotidian sunt desprinse dintr-o altă lume.

Pentru mulți, Rusia este o țară care trebuie ocolită cu orice preț. Asta dacă vrea ea să te ocolească. Iar pentru mulți alții, Rusia rămâne o țară foarte interesantă, cu tradiții și lucruri unice, dar și cu oameni deosebiți. Pare că tot ce se întâmplă acolo e dintr-o altă realitate și de aceea fotografiile care surprind faptul divers și banalul cotidian au ceva aparte, ceva ce în imaginile din alte țări nu vezi.

Fotograful rus Serghei Koliaskin te face să plonjezi în realitatea abruptă, neretușată, a vieții de zi cu zi în Rusia, cu părțile ei bune și rele. Fără să evite aspectele negative ale cotidianului, imaginile pe care acesta le publică pe rețeaua de socializare rusă Vkontakte, pe Instagram, Facebook și pe site-ul său surprind frumusețea, simplicitatea și unicitatea traiului din țara sa, dar și asprimea și dificultățile acestuia.

Membru al Uniunii artiștilor fotografi din Rusia și al Societății geografice din Rusia, Serghei Koliaskin s-a născut în Zlatoust, un oraș din regiunea Celiabinsk, în sudul Uralilor. A început să fie interesat de fotografie în 1999, când avea 13 ani, iar de atunci e nedespărțit de camera sa.

Koliaskin are la activ 15 expoziții solo, două albume foto publicate și participarea la numeroase concursuri foto. A câștigat și multe premii, dar a realizat și filme ca regizor și cameraman. Conduce propria școală de fotografie și călătorește în toată lumea cu camera foto în mâini. "Nu-mi place să mă specializez într-un gen anume. Îmi place să surprind viața în toate formele sale", arată fotograful pe site-ul său.

Citește și: Din Rusia, cu sinceritate: 60 de imagini uluitoare dintr-o țară greu de înțeles din afară

Bored Panda a publicat câteva dintre cele mai interesante imagini în care Serghei Koliaskin surprinde viața din Rusia și pe care le-a publicat pe Instagram, Facebook și pe site-ul său.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod