Greșeala pe care Brad Pitt n-o mai poate repara: Fiul său nu vrea să-l ierte


Brad Pitt nu mai poate face nimic pentru ca fiul lui să-l ierte după cearta care a dus la divorț. Angelina Jolie a încercat în zadar să-i împace.
Pitt spunea într-un interviu pentru The New York Times că a pus în "Ad Astra" toată tristețea cu care a rămas după ce Angelina Jolie l-a părăsit. Dar mai e ceva: în această tristețe se regăsește și amărăciunea pierderii fiului său, Maddox, care nu mai vrea să-l vadă. Legătura emoționantă tată-fiu care străbate sistemul solar în "Ad Astra" se prelungește, cumva, și în viața reală, aici, pe Pământ.

Brad Pitt și Maddox s-au certat în timpul unui zbor privat spre Los Angeles, în 2016. Disputa a determinat-o pe Angelina să înainteze cererea de divorț.

Nimeni din afara cuplului nu a aflat exact de la ce a pornit cearta și ce a făcut Pitt ca să provoace reacția înverșunată a Angelinei și a lui Maddox. Bătălia pentru custodia celor şase copii ai lor a căpătat dimensiuni dramatice, Pitt fiind cercetat pentru acuzaţii de abuz. În cele din urmă, el a fost declarat nevinovat după ce Angelina l-a acuzat că l-a agresat pe unul dintre copii în timpul unui zbor cu un avion privat.

Deși foștii soți împart custodia celor șase copii, Maddox, în vârstă de 18 ani, a ales să nu mai aibă de-a face cu tatăl său.

Nici încercarea mamei sale de a media raportul dintre ei n-a dat roade. "Maddox n-a fost receptiv. Iar pentru Brad e o pierdere extraordinară", a declarat o sursă citată de UsWeekly.

Maddox a fost adoptat de Jolie în Cambodgia, în martie 2002. Pitt a devenit tatăl lui adoptiv după câțiva ani. Băiatul studiază acum la un colegiu din Coreea de Sud.

Pitt nu a fost prezent când Angelina l-a dus pe Maddox la Universitatea Yonsei din Seul, unde studiază biochimia. UsWeekly a scris că actorul s-a îndepărtat și de Pax, celălalt băiat, în vârstă de 15 ani, și cât timp Maddox este plecat în Asia, ar vrea să strângă legătura cu fratele mai mic al acestuia. "Cu Maddox plecat peste hotare, Brad speră că Pax va fi mai interesat să se reconecteze cu el fără influența fratelui său mai mare", a spus sursa menționată.

Deocamdată, Pitt își poate petrece timpul doar cu ceilalți copii - Zahara (14 ani), Shiloh (13 ani), Vivienne (11 ani) și Knox (11 ani), scrie Daily Mail.
Însă și Angelina este foarte legată de copiii ei și are o legătură specială cu Maddox. "Sunt atât de fericită pentru el, fiindcă devine un om bun", a declarat ea pentru Entertainment Tonight. "Aș spune că este deștept și își face treaba, dar e și neastâmpărat. Este echilibrat în anii tinereții lui", a mai spus Angelina.

Din fericire pentru Pitt, fosta lui soție nu a îndepărtat copiii de el și în ciuda termenilor duri în care s-au despărțit, i-a acordat custodia comună a copiilor.

Angelina Jolie a declarat că a suferit după divorț: "Am simțit o tristețe adâncă și pură, am suferit. Pe de altă parte, a fost interesant să regăsesc umilința (...). Poate că până la urmă asta înseamnă să fii om... În plus, am mai avut și probleme de sănătate. Toate aceste lucruri se adună în tine și îți amintesc cât de fericit ești să fii în viață", a spus ea.

Divorțul nu a fost încă finalizat, Pitt și Jolie cerând instanței o nouă amânare pentru a negocia termenii financiari ai despărțirii.
Cei doi s-au separat în 2016, dar căsnicia lor nu a fost dizolvată, iar procesul s-ar putea prelungi.

The Blast a scris că Brad a depus în instanță documente prin care cere judecarea cu ușile închise pentru ca dialogul lor să continue, cerere cu care Angelina a fost de acord. Instanța a admis solicitarea dupa ce cuplul a platit in plus pentru prelungirea timpului suplimentar solicitat judecatorului.

Unul dintre subiectele de dezbatere este podgoria Miraval pe care actorii au cumpărat-o în 2011 pentru a o lăsa moștenire celor șase copii. Castelul Miraval din sudul Franței a găzduit și nunta strălucitoare a cuplului, în 2014. Conform Daily Mail, se pare că discuțiile decurg bine și se va ajunge la un acord.


Foto: Hepta

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod