Drew Barrymore își prezintă fetița întregii lumi: "E un mic miracol!"

de Daniel Dumitrescu, 13 Decembrie 2012

Actrița în vârstă de 37 de ani a pozat alături de fiica sa, Olivia, pentru revista People și a mărturisit că nu era pregătită pentru schimbarea radicală pe care nașterea a adus-o în viața ei.

Drew Barrymore a pozat pentru coperta publicației americane, împreună cu fetița ei, născută în luna septembrie, pe care o privește în ochi, zâmbind. "Este cel mai drăguț moment din viața mea", a declarat vedeta despre experiența nașterii.

Drew a mărturisit că nu era pregătită pentru cât de mult s-a schimbat viața ei după venirea pe lume a copilului. Ea a povestit despre starea de neliniște pe care o avea înainte de naștere: "Nu puteam să mănânc și să beau nimic. Eram atât de nervoasă! Ai cele mai mari așteptări și trebuie să-ți înfrunți cea mai mare temere: <<Voi fi în stare să dau viață?>>".

Actrița spune că ajutorul soțului ei, Will Kopelman, un comerciant de artă în vârstă de 34 de ani, a fost esențial. El s-a ocupat de tot, de pregătirea casei. "Vroiam foarte mult o casă tradițională pentru copil. Will provine dintr-o familie puternică și vrea o familie puternică... Am fost foarte emoționată, pentru că e ca un miracol", a explicat Drew.

Actrița a povestit recent, într-un interviu pentru Ellen DeGeneres, că ea și Will au ales numele fetiței, Olive, după ce au citit o carte despre creșterea copilului: "Eram însărcinată în a treia lună, și acolo scria că fătul este de dimensiunea unei măsline (n.r. olive, în engleză) și asta a fost. Nu ne-am mai uitat înapoi deloc!".

Drew Barrymore s-a căsătorit cu Will Kopelman în cadrul unei ceremonii evreieşti, organizată în luna iunie la ferma pe care actriţa o deţine în Montecito, în sudul Californiei.

Ea a mai fost căsătorită cu actorul de comedie Tom Green, în perioada iulie 2001 - octombrie 2002, şi cu proprietarul unui bar, Jeremy Thomas, în perioada martie 1994 - februarie 1995.

Drew Barrymore a devenit mămică în 26 septembrie, la trei luni după nuntă.

Înainte de a naște, actrița a dezvăluit cât de fericită este să devină părinte, privindu-și copilul cum crește, chiar dacă acesta nu va avea aceleași obiceiuri ca ea. "Îmi place ideea că un copil nu trebuie să facă ceva ce nu-i place, că poate face ceva diferit dacă dorește. Aș fi surprinsă dacă n-ar vrea să facă ceva care are legătură cu mâncarea, vinul sau arta, dar va fi OK oricum", a spus vedeta despre viitorul copilului ei.



Drew Barrymor este actriţă şi producătoare de film, ea apărând pentru prima oară în faţa camerelor de filmat pe când avea doar 11 luni. Barrymore a debutat în cinematografie în 1980, în filmul "Eveniment periculos/ Altered States", câştigându-şi celebritatea cu rolul din "E.T." şi devenind cel mai cunoscut copil din lumea actorilor.

Ea a ales ulterior să îşi dezvolte cariera actoricească cu roluri de comedie. După o serie de filme mai puţin cunoscute, Drew Barrymore a apărut în câteva pelicule care s-au bucurat de succes, precum seria "Îngerii lui Charlie", "Chihuahua de Beverly Hills" şi "Despre bărbaţi şi nu numai". A câştigat un premiu Globul de Aur pentru rolul din "Grey Gardens" (2009), notează agenția Mediafax.

Deţinătoare a unei stele pe celebrul Hollywood Walk of Fame, Barrymore a apărut pe coperta revistei People, în numărul din 2007 dedicat celor mai frumoase femei din lume.

Foto: Hepta





Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod